ANALIZĂ. România are șansa de a intra în „clubul” celor mai dezvoltate piețe de gaze

Statele din centrul și din vestul continentului au printre cele mai lichide piețe de gaze naturale, în timp ce țările din aripa de est, printre care și România, au piețe închise, dependente în general de o singură sursă alternativă de aprovizionare. Nu e de mirare că Rusia domină în această parte a Uniunii Europene, însă România poate ieși din această zonă „gri”. Cu câteva condiții.

O hartă a piețelor de gaze arată cum, de la vest la est, lichiditatea scade, pe măsură ce și competiția între furnizori este tot mai redusă. Astfel, state ca Finlanda și Letonia depind 100% de gazele rusești, lucru care ar fi valabil și pentru Republica Moldova, dacă ar apărea pe această hartă, în care sunt incluse doar statele membre ale UE.  Datele apar într-un raport al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) privind piața europeană de gaze în 2016, publicat în luna octombrie a acestui an.

În Estonia, procentul de gaz rusesc este de 93%, restul fiind achiționat de pe piața lituaniană. Bulgaria depinde în proporție de 97% de gazele furnizate de Gazprom. În aceste state există așadar una, maximum două surse de aprovizionare cu gaze naturale.

România este un caz special. Fiind unul dintre cei mai mari producători de gaze din UE, își acoperă 87% din necesar din surse interne, fiindă unul dintre cel mai puțin dependente state europene de gazul rusesc. Problema este însă că Gazprom este singurul furnizor alternativ, ceea ce constituie o vulnerabilitate mai ales pe timp de iarnă, când consumul e ridicat, iar fluxul de gaze scoase din depozitele interne nu face față cererii ridicate. În plus, prețurile reglementate la gaze au ținut departe jucătorii alternativi, conservând poziția dominantă a celor doi producători majori locali (Romgaz și OMV Petrom), dar și a celor doi mari furnizori – Engie (Franța) și E.ON (Germania).

Ungaria deja are 3 surse de aprovizionare: Rusia (57%), Austria (24%) și piața internă.

Aceste state situate la periferia estică au piețe nelichide, incipiente, în care tranzacțiile se bazează încă pe contracte bilaterale pe termen lung și înțelegeri bilaterale. În România, tranzacțiile pe bursă au prins avânt abia anul acesta, odată cu dereglementarea prețului gazelor din producția internă.

Lipsa competiției, vulnerabilitate majoră

Un „test de stres” efectuat în 2014 de Comisia Europeană (CE) a arătat că partea de est a Europei este extrem de vulnerabilă la eventuale întreruperi în aprovizionare de către cel mai mare și adesea singurul furnizor de gaze. Mai mult, consumatorii au plătit semnificativ mai mult pentru acest gaz comparativ cu Europa Centrală și de Vest. Principalul motiv este lipsa infrastructurii de interconectare între aceste state membre și slaba implementare a regulilor de piață, care ar permite unor furnizori de încredere să vândă la prețuri suportabile pentru consumatori.

Polonia, alături de Slovacia și Spania, intră la categoria de piețe în dezvoltare. Rolul Poloniei ar putea crește, dat fiind că anul acesta a început să primească gaze lichefiate din SUA, care vor să devină un jucător important în Europa.

Comparativ, hub-urile avansate de gaze (Cehia, Austria, Germania, Italia, Franța, Belgia, Luxemburg) au o lichiditate mare și utilizează mai mult produse spot. Lichiditatea acestor piețe se bazează pe numărul ridicat de surse de aprovizionare. Cel mai bine la acest capitol stă Italia, cu 11 surse, sau Franța, cu 7, care se aprovizionează inclusiv din Norvegia și Algeria. Pe aceste piețe mature gazul rusesc contează mai puțin, de regulă sub 50%, excepție făcând Austria, cu 66%. De asemenea, lichiditatea lor se datorează și accesului la cele mai dezvoltate piețe ale UE, respectiv Marea Britanie și Olanda, care sunt și cei mai mari producători de gaze din spațiul comunitar. Aici gazul rusesc nu contează, sursele alternative cele mai importante fiind Norvegia și Qatar. Aceste două state se bazează semnificativ pe tranzacții forward și dau referința de preț pentru celelalte hub-uri din UE, precum și pentru indexarea prețurilor din contractele bilaterale.

Ce trebuie să facem

Comisia Europeană a lansat un program de finanțare a interconexiunilor din această parte a UE cu piețe necompetitive de gaze: interconectorul între Finlanda și Estonia (Interconectorul baltic), finanțat cu 187 milioane euro, sau BRUA, interconectorul dintre Bulgaria-România-Ungaria-Austria, care a primit 179 milioane euro. Ținta Comisiei este ca fiecare stat membru să aibă acces la cel puțin trei surse diferite de aprovizionare.

De asemenea, pentru România, extrem de importantă este începerea producției de gaze din zăcămintele offshore, care va schimba radical piața internă. Împreună cu BRUA, care ar putea aduce în țară inclusiv gaze caspice, prin Coridorul Sudic la care se lucrează din plin, producția din Marea Neagră va deschide piața românească a gazelor și va pune capăt dependenței de singurul furnizor alternativ: Rusia.