Calendarul de liberalizare a pieței gazelor naturale prevede o majorări în 2014

Erdgas Flammen mit SpiegelungCalendarul de liberalizare a pieței gazelor naturale prevede o majorare de 10% a prețului pentru consumatorii casnici pe parcursul acestui an și o creștere de 18% pentru industrie, însă scumpirile efective vor ține cont de realitățile pieței de la începutul fiecărui trimestru din 2014.

Calendarul de liberalizare a fost agreat în 2012 de către Guvernul României, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană și prevede liberalizarea totală a pieței pentru consumatorii casnici până la 31 decembrie 2018.

Pentru industrie, calendarul prevede liberalizarea completă până la 31 decembrie 2014, însă, potrivit Legii energiei electrice și a gazelor naturale, există posibilitatea prelungirii termenului cu un an, dacă în 2014 se constată că diferența dintre prețul gazelor de producție internă și cel de import este prea mare.

sursa: agerpres