CE va propune ca in anul 2030 consumul de energie la nivelul UE sa provina din surse regenerabile

Energie-surse-regenerabile_Comisia Europeană va propune, pe 22 ianuarie, ca 27% din consumul de energie la nivelul Uniunii Europene în anul 2030 să provină din surse regenerabile, însă această țintă nu va fi una obligatorie, ci doar orientativă, scrie publicația Financial Times.

Jurnaliștii britanici se așteaptă ca măsura să nemulțumească profund organizațiile de mediu, dar și țări precum Germania, care și-au propus să se bazeze din ce în ce mai mult pe energia curată și să renunțe la energia nucleară și la cea poluantă.

Pe de altă parte, evitarea impunerii unei ținte obligatorii vine ca urmare a prețurilor din ce în ce mai mari la energie pe care trebuie să le suporte consumatorii europeni, atât populația, cât și industria, ca urmare a costurilor uriașe de mediu.

Pentru 2020, Comisia Europeană a impus atingerea unei cote obligatorii de 20% din consumul intern brut pentru sursele regenerabile de energie, creșterea eficienței energetice cu 20% și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră tot cu 20%.

Astfel că schimbarea de atitudine a Comisiei Europene, de la obligație la sugestie, este văzută ca fiind extrem de importantă.

sursa:agerpres