Corina Popescu, CEO Transelectrica: Prin noua legislație europeană, consumatorul capătă puteri importante

Pachetul Clean Energy, care probabil la începutul anului viitor va fi transmis către Parlamentul European și va intra în dezbatere finală, aduce provocări noi, iar prin noua legislație consumatorul capătă puteri importante, a declarat astăzi Corina Popescu, directorul general al Transelectrica.

Ea a precizat că România trebuie să învețe să construiască și să discute despre problemele reale existente pe piață. „Dacă ne punem problema de liberalizare, România este un stindard. Este clar că și în lumina noului pachet consumatorul capătă valențe multiple și puteri importante. Se vorbește în Directiva de Market Design de consumator dispecerizat. Cred că ar fi foarte bine să discutăm de problemele reale care sunt piață, de provocările viitorului și să încercăm ca România să se poziționeze într-o lumină cât mai favorabilă și cumva acel stindard pe care l-a avut la nivelul anului 2004 să-l multiplicăm și la nivelul anilor 2018, 2019, 2020. Ce trebuie să învățăm este să construim, să nu mai dărâmăm ce am construit în trecut”, a susținut oficialul Transelectrica, potrivit Agerpres.

Eaa adăugat că noile provocări pentru piața de energie din România constau în faptul că analizele din domeniu nu se vor mai face la nivel național, ci la nivel regional.

„Provocările noi sunt aduse de pachetul Clean Energy, care, probabil la începutul anului viitor, va fi transmis către Parlamentul European și va intra în dezbatere finală. Acest pachet vine cu un concept nou pentru care ar trebui să ne pregătim. Noile provocări ar consta în faptul că acest concept de național se ridică la nivelul de concept regional. Deci, nu mai vorbim direct despre piața unică europeană, ci despre regionalizare. De la 1 ianuarie 2018, deja Transelectrica va trebui să înceapă să implementeze anumite condiționalități existente vizavi de regionalizare. Am semnat și facem parte dintr-un Regional Security Center, iar analizele nu se vor mai face la nivel național, ci cumva la nivel regional. Facem parte dintr-un centru regional din care fac parte țări puternice din Europa – Germania, Austria, Belgia, Franța, Italia”, a mai afirmat Popescu, în cadrul unei conferințe organizate de Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

Sursa foto: Facebook, Corina Popescu