Cine va conduce Conpet: apropiați ai ALDE, o consilieră a lui Petcu, un fost șef al echipei de fotbal Rapid

Ministerul Energiei a schimbat, săptămâna trecută, Consiliul de Administrație al Conpet, numind persoane apropiate de ALDE, partidul condus de ministrul de resort, Toma Petcu (foto). Iată profilul celor puși să conducă această companie energetică strategică, operatorul Sistemului Naţional de Transport al petrolului prin conducte:

  • Constantin Văduva – numit președinte al Consiliului de Administrație este, cunoscut ca un apropiat al lui Daniel Chițoiu, secretarul general al ALDE. Potrivit CV-ului său, Văduva, de profesie contabil, este, din 2012, și membru al Directoratului Transelectrica. Totodată, este secretar general al Camerei Consultanților Fiscali din România, organism care, în perioada mai 2007-decembrie 2012, a fost condus de Chițoiu. Totodată, din 2012, Văduva este președinte CA la o altă societate de stat, SN Plafar SA.
  • Stan – Olteanu Manuela – Petronela – potrivit CV-ului său, din ianuarie 2017 este consiliera ministrului Energiei, Toma Petcu, pe probleme de administrare privatizare societăți. Tot în ianuarie a fost numită administrator special la Electrocentrale București, unde a stat până în luna iulie. La finele lui septembrie, a mai primit un rol important: cel de administrator special al Hidroserv, societate aflată în insolvenţă şi deţinută în proporţie de 100% de Hidroelectrica. Între noiembrie 2013-martie 2014 a fost director de cabinet al unui secretar de stat la Ministerul Economiei, condus atunci de Andrei Gerea, în prezent vicepreședinte ALDE. Ea a mai lucrat la AVAS, autoritate în cadrul careia a ocupat funcţia de director general al Direcţiei Juridice pentru mai mulţi ani.
  • Iacob Constantin – Ciprian – de profesie avocat, a fost membru PNL, președinte județean PLR (precursorul ALDE, înainte de fuziunea cu PC), fost candidat independent la primăria oraşului Târgovişte, iar acum este membru ALDE Dâmbovița. În luna octombrie, a fost impus de Ministerul Energiei și în Consiliul de Administrație al Electrica, cel mai mare furnizor national de electricitate, deși candidatura sa a fost depusă după termenul maxim publicat în convocator.
  • Spînu Antonio – Adrian – în luna mai a acestui an a fost numit șef al Gărzii de Mediu Prahova. Din CV-ul său postat pe site-ul Conpet lipsesc referințele pentru perioada 2007-2017. În 2007 a lucrat, câteva luni, consilier juridic la Direcția Generală a Finanțelor Publice din Ploiești, între 2005 și 2007 a fost consilier juridic la Petromservice, companie la care, în 2005, acționar majoritar a devenit sindicalistul Liviu Luca, condamnat anul trecut la șase ani de închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice. Între 2001 și 2005, Spînu menționează că a lucrat la diverse societăți comerciale private. De profesie jurist, el a absolvit în 2000 Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu.
  • Popa Claudiu – Aurelian – tot un absolvent al Facultății de Drept, Universitatea București. A lucrat la Petrotel Ploiești, Agenția Domeniilor Statului, APAPS – consilier juridic la Direcția Avizare Postprivatizare, apoi, până în 2007, la AVAS. Ulterior, s-a reorientat spre fotbal. În 2009, a fost numit președinte al unei comisii în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, în 2013 devine director general al SC Rapid București, în 2014 – consilier juridic la AFC Astra Giurgiu, iar în august 2015 a devenit consilier juridic la Direcția Generală Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului în Energie, la Ministerul Energiei.
  • Bugică Radu – este membru în CA al Conpet din mai 2013, iar din 2012 și membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica. Până să primească funcții în aceste companii de stat, a fost lucrat la o o companie imobiliară, o companie de brokeraj și la Bancpost. Mai este director pentru România al unui fond de investiții, care are în portofoliu Covalact și Lactate Harghita. Este licențiat al Facultății de Finanțe, Bănci din cadrul ASE, dar și al Facultății TCM din Universitatea Politehnica.
  • Lefter Răzvan Ștefan – absolvent de Finanțe, Bănci din ASE, este membru în CA al Conpet din noiembrie 2015.

Tot în ședința din 28 octombrie a fost ales Alexandru Prepeliță (reprezentantul Ministerului Energiei) în calitate de secretar al Adunării Generale Ordinare a Acționarilor. A fost președinte CA Elcen București și consilier juridic în cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, dar și consilier juridic la Ministerul Energiei.

Specialistul din fruntea CA, înlocuit

Au fost revocați următorii membri ai Consiliului de Administrație: Dan  Weiler, Darius Meșca, Cristiana Chiriac, Roxana – Elena Gheorghe, dar și Liviu Ilași, fostul președinte al CA.

Liviu Ilași lucrează în Conpet din 1989, când a absolvit Institutului de Petrol și Gaze din Ploiești. A început ca inginer, devenind apoi șef sector, șef compartiment, iar în 2005 a fost numit președinte al CA și director general, până în 2009, când a devenit director executiv. În 2012 a fost reales director general.

Durata mandatului președintelui și noilor membri ai CA este de 4 luni, respectiv până la data de 28.03.2018, sau până la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor prevăzută în O.U.G. nr. 109/ 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, dacă aceasta va avea loc mai devreme de 4 luni de la numirea administratorilor provizorii.

Gabriel Dumitrașcu, fost șef al direcției de privatizare din Ministerul Energiei, a afirmat recent că în spatele ultimilor numiri la Conpet ar sta și interese private. „Mai multe voci spun că cel puţin doi dintre noii administratori au şi susţinerea unui operator feroviar privat, care este de mulţi ani interesat de preluarea contractelor de transport pe cale ferată a produselor petroliere şi care continuă să-şi exercite presiunile, chiar dacă a făcut şi face obiectul mai multor investigaţii DNA. Acest operator, se mai spune, a promis un premiu substanţial pentru schimbarea rapidă a directorului general, Liviu Ilaşi, cu o persoană agreată de el”, a arătat Dumitrașcu.