Cirprian Glodeanu: Proiectele noi de energie fotovoltaică primesc acum un singur certificat verde

Ciprian-Glodeanu_Seminar-fotovoltaic-Beijing-dec-2012Proiectele noi de energie fotovoltaică primesc acum un singur certificat verde, după ce președintele Traian Băsescu a retrimis marți spre reexaminare în Parlament Legea privind aprobarea OUG 57/2013, a declarat, miercuri, Ciprian Glodeanu, președintele Asociației Române pentru Energie Fotovoltaică (RPIA).

OUG nr. 57/2013 prevede modificarea subvențiilor la energia regenerabilă de la 1 iulie 2013, prin amânarea acordării unui număr de certificate verzi și recuperarea lor în perioada 2017-2020.

Astfel, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, față de șase certificate, cum era până atunci, două fiind amânate. Proiectele eoliene beneficiază de doar un certificat din două, unul fiind amânat, iar microhidrocentralele, de două certificate din trei.

Potrivit lui Glodeanu, legea care a aprobat această ordonanță, votată în Parlament la finele anului trecut, a adăugat faptul că amânarea certificatelor se aplică doar pentru proiectele care intră în sistem până la 31 decembrie 2013. Însă acum, după retrimiterea legii în Parlament, această prevedere nu mai este în vigoare.

În plus față de această ordonanță, Guvernul a aprobat tot la finele anului trecut o altă hotărâre, prin care noile proiecte de energie regenerabilă, care intră în sistem de la 1 ianuarie 2014, primesc din start mai puține certificate verzi.

Astfel, potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie, parcurile fotovoltaice noi mai beneficiază de doar jumătate din subvențiile de până acum, respectiv trei certificate din șase.

sursa:agerpres