Contributia OMV Petrom in gestionarea situatiilor de urgenta in perioada 2007‐2011 se ridica la 1,64 milioane de Euro

Ca parte a strategiei de responsabilitate socială, OMV Petrom a sprijinit în mod susţinut iniţiativele de reacţie la situaţii extreme atât prin contribuţii punctuale, cât şi prin eficientizarea sistemului medical de urgenţă. Suportul financiar al companiei în perioada 2007 ‐ 2011 se ridică la 1,64 milioane de Euro în ultimii 5 ani, bani alocaţi pentru:

  • Reabilitarea, în parteneriat cu Habitat pentru Umanitate a 176 de case pentru 630 de persoane din comunităţile afectate de inundaţii din judeţele Bacău şi Neamţ;
  • Forarea a 3 puţuri de apă de mare adâncime pentru 9.000 de români din sudul ţării în cadrul unui parteneriat cu Crucea Roşie;
  • Extinderea reţelei naţionale de telemedicină de urgenţă la 56 de unităţi medicale din 19 judeţe. Peste 9,5 milioane de români beneficiază acum de acces la servicii medicale de urgenţă de calitate;
  • Sponsorizarea cu 3 ambulante a Fundaţiei pentru SMURD;
  • Programe de educaţie pentru prevenţia situaţiilor de urgenţă.

OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud‐E st, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Grupul şi‐a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din Europa de Sud‐Est în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 6,6 miliarde de euro în ultimii şase ani.

Grupul exploatează în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 832 milioane de barili echivalent petrol (în România 805 milioane barili echivalent petrol) şi are o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,5 milioane tone.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.

Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, OMV Petrom a extins lanţul valoric al gazelor prin abordarea pieţei de electricitate. În acest context, OMV Petrom dezvoltă o centrală electrică pe gaze de 860 MW la Brazi şi a început operaţiunile comerciale în cadrului parcului eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.

În anul 2010 cifra de afaceri a Grupului a fost de 4.421 milioane euro, EBIT (Profit Înainte de Dobânzi şi Impozite) a fost de 709 milioane euro.

OMV, una din cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. În explorare şi producţie, OMV activează în două ţări de bază, România şi Austria, şi deţine un portofoliu internaţional echilibrat. În Gaze şi Energie, OMV a vândut aproximativ 18 miliarde metri cubi de gaze în 2010. În Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 22,3 milioane tone iar la finalul lunii iunie 2011 deţine aproximativ 4.700 staţii de distribuţie în 13 ţări, inclusiv Turcia.

Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.