Coridorul Sudic de gaze: Iran și Rusia s-ar putea alătura proiectului

Iran și Rusia s-ar putea alătura Coridorului Sudic de gaze, a declarat Khoshbakht Yusifzade, prim-vicepreședinte al companiei petroliere de stat SOCAR. Acesta este unul dintre proiectele strategice pentru diversificarea resurselor de gaze ale Uniunii Europene, care depinde de gazul rusesc.

Pentru realizarea acestui proiect, au fost cheltuite până acum 25 de miliarde de dolari și e nevoie în total de circa 44-45 miliarde de dolari, a mai afirmat reprezentantul SOCAR, citat de publicația azeră Trend News Agency. „Am realizat deja o treabă bună. TANAP (Trans-Anatolian pipeline – n.r.) va fi gata în 2018, iar TAP (Trans-Adriatic pipeline) va fi realizat până în 2019”, a spus acesta.

„Azerbaidjan va furniza gaze Europei prin aceste conducte. Uneori se ridică întrebări dacă avem suficient gaz pentru Europa. Rezervele totale dovedite de gaze naturale ale țării sunt de 2,6 trilioane metri cubi și, potrivit unor rapoarte neconfirmate, rezervele de gaze ating 6 trilioane metri cubi”, a adăugat Yusifzade.

Iran și Rusia ar putea de asemenea să se alăture proiectului, a mai spus acesta.

Coridorul Sudic de gaze este unul dintre proiectele prioritare ale UE. El presupune transportul gazelor din regiunea caspică către statele europene prin Georgia și Turcia. Într-o primă fază, sursa principală de aprovizionare va fi zăcământul Shah Deniz 2. Prin TAP, care va tranzita Grecia, gazul caspic va putea ajunge și în România, după ce va fi realizat interconectorul Grecia-Bulgaria.

Sursa grafic: BP