Departamentul pentru Energie se va axa pe exploatarea resurselor din Marea Neagră, a declarat Nita

constantin-nitaDepartamentul pentru Energie se va axa pe exploatarea resurselor din Marea Neagră, unde s-au descoperit rezerve serioase de gaze, a declarat marți ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, în cadrul unei conferințe de profil.

‘Din punct de vedere strategic, Departamentul pentru Energie se va axa pe Marea Neagră. Acolo s-au descoperit rezerve serioase de gaze naturale și avem datoria să ne ocupăm serios de asta. Avem informații că și alte perimetre au gaze naturale (în afară de perimetrul Neptun, unde Petrom a anunțat posibile descoperiri—n.r.). Este bine să sprijinim explorarea și exploatarea’, a spus ministrul.

Anul trecut, Petrom și ExxonMobil, care explorează în parteneriat perimetrul Neptun de mare adâncime din Marea Neagră, au anunțat descoperirea unor posibile zăcăminte de gaze naturale care ar putea ajunge la 84 de miliarde de metri cubi, adică echivalentul consumului intern al țării timp de șase ani.

 

sursa: agerpres