Deputatii europeni dezbat tehnologiile din domeniul surselor de energie regenerabila

Pachetul de legi privind mediul și energia, adoptat de Parlamentul European și Consiliul UE în decembrie 2008, spune că până în 2020, 20% din energia UE trebuie să provină din surse de energie regenerabile. În acest context, deputaţii europeni de la comisia pentru industrie, cercetare şi energie au dezbătut pe 22 martie rezultatele unui studiu privind tehnologiile din domeniul surselor de energie regenerabile.

Conform Comisiei Europene, energia consumată în UE provine doar în proporție de 9% din surse de energie regenerabile. Se estimează, însă, că până în 2020, Uniunea Europeană va depăși obiectivul de 20%. Un studiu recent, realizat pentru comisia pentru industrie, cercetare şi energie de la Parlamentul European și care evaluează potențialul dezvoltării de noi tehnologii în domeniul surselor de energie regenerabile a fost abordat săptămâna trecută la Parlamentul European.

Realizarea obiectivelor UE de creștere a folosirii surselor de energie regenerabile ar duce la reducerea emisiilor de CO2 cu 600-900 de milioane de tone pe an, reducerea consumului de combustibili fosili cu 200-300 de milioane de tone pe an, consolidarea industriilor hi-tech și noi oportunități economice. Costurile implementării acestora se estimează la 13-18 milioane de euro pe an. Aceste investiții ar duce însă la reducerea prețului energiei provenite din surse de energie regenerabile.

Tipuri de surse de energie regenerabile
Una din sursele de energie regenerabile este cea eoliană. Viteza vântului este mai mare pe oceane sau mări, „fermele“ de turbine eoliene construite în aceste zone furnizând mai multă energie decât cele terestre. Energia eoliană marină se află într-o primă fază de comercializare. Costurile acesteia vor scădea în viitor, conform studiului.

Energia solară poate fi concentrată cu ajutorul oglinzilor și transformată în energie termică, apoi în energie electrică. Unii experți cred că în 2020 3% din energia UE va fi energie solară.

Bioenergia provine din surse biologice. Biomasa poate fi folosită drept combustibil biologic. Studiul comisiei pentru industrie, cercetare şi energie arată că bioenergia are un potențial mai mic decât energia solară sau cea eoliană.

Valurile oceanelor pot fi la rândul lor o sursă de energie regenerabilă. Potențialul acestora se estimează a egala consumul de energie al lumii, însă folosirea acestui tip de energie cauzează îngrijorări legate de mediu.
Energia geotermală provine din diferențele de temperatură între suprafața pământului și rezervoarele de căldură subterane.