Doar producătorii care intră pe piaţă din 2014 primesc mai puţine certificate verzi

images (2)Reducerea numărului de certificate verzi va fi aplicată doar în cazul producătorilor de energie regenerabilă care vor intra pe piaţă din 2014, iar suspendarea acordării unor certificate va fi operată numai în cazul companiilor care produc deja energie alternativă, spune un director din ANRE.

Ministerul Economiei propune Guvernului, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, să amâne, în perioada 1 iulie 2013 – 31 decembrie 2016, acordarea a câte unui certificat verde pe MWh pentru microhidrocentrale şi pentru centralele eoliene şi a două certificate pentru centralele fotovoltaice, pentru a sista “creşterea necontrolată” a preţului electricităţii.

Pe de altă parte, ANRE apreciază că numărul certificatelor verzi acordate producătorilor de energie din surse regenerabile ar trebui redus, în unele cazuri chiar şi la jumătate. Această concluzie a rezultat din analiza pieţei de energie regenerabilă din 2012, potrivit ANRE.

Cea mai mare reducere a numărului de certificate verzi acordate pe MWh de energie produsă este propusă de ANRE pentru centralele fotovoltaice, respectiv înjumătăţirea de la 6 la 3 certificate.

Pentru turbinele eoliene noi, ANRE recomandă, într-un proiect de hotărâre de guvern, scăderea numărului de certificate verzi de la 2 pe MWh de energie la 1,5, iar pentru centralele eoliene refolosite reducerea ar fi de la 2 la 1,3. 

În cazul microhidrocentralelor, unităţi cu putere instalată de până la 10 MW, ANRE consideră că ar fi oportună scăderea numărului de certificate verzi de la 3 la 1,3.

Potrivit lui Mânicuţă, efectele celor două proiecte de acte normative nu ar trebui să fie cumulate.

În prezent, sunt acordate şase certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produsă în centrale fotovoltaice, două certificate pentru energia produsă de turbine eoliene noi şi trei certificate pentru energia hidro.

Energia produsă din surse regenerabile este sprijinită de guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

În prezent, energia regenerabilă acoperă aproximativ 8% din consumul final.

 

Sursa articol Mediafax