Dorian Dumitrescu: Sidex, un mare consumator, a oprit fluxul cald pentru o lună

Combinatul siderurgic din Galați a oprit temporar, timp de o lună, fluxul cald, pentru lucrări planificate și extinse de investiții și mentenanță, în valoare de aproape 30 de milioane de euro, se arată într-o declarație de presă transmisă joi de directorul de comunicare din cadrul societății, Dorian Dumitrescu.

Potrivit sursei citate, scopul acestui pachet complex de modernizări este de a îmbunătăți calitatea produselor și serviciilor pentru clienți, dar și de a întări securitatea și sănătatea în muncă.

“Lucrările, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro, se concentrează mai ales asupra Oțelăriei și vor include un nou convertizor, un nou cap de turnare la Mașina de Turnare Continuă nr. 4, un pod rulant de mare capacitate și altele. Oprirea va dura aproximativ patru săptămâni, dar nu va afecta clienții și nici activitatea laminoarelor, datorită pregătirilor prealabile”, se arată în declarația de presă.

Combinatul siderurgic produce aproximativ două milioane de tone de fontă anual, din care aproximativ 65% merge către export.

Combinatul are aproximativ 5.800 de angajați proprii, iar alți circa 2.000 aparțin unor firme contractoare de pe platforma siderurgică.