ELCEN şi Marubeni Corporation au semnat Memorandumul de Înţelegere pentru realizarea unei investiţii de 150 de milioane de euro

06181127692800204Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) şi compania japoneză Marubeni Corporation au semnat, marţi, Memorandumul de Înţelegere pentru realizarea unei centrale cu pornire rapidă la Fântânele, în judeţul Mureş, printr-o investiţie totală de 150 de milioane de euro.

“Este un proiect de tip producător independent de energie şi considerăm că va fi de natură să aducă o contribuţie importantă în stabilitatea sistemului energetic. Este necesară realizarea unor centrale cu pornire rapidă pentru cazul nostru 7 – 10 minute, care să poată echilibra sistemul energetic naţional. Acesta este principalul scop pentru care intenţionăm să realizăm această investiţie de 150 milioane euro, care prevede instalarea unor grupuri de tip aeroderivativ cu turbine cu gaze, care au o pornire rapidă şi posibilitatea de încărcare de aşa manieră încât să poată să asigure rezerva terţiară rapidă pentru sistemul energetic naţional şi în acelaşi timp alte servicii de sistem cum ar fi reglajul secundar, putere, frecvenţă. Este o capacitate de tip nou pentru societatea noastră, care dispune de o capacitate instalată de 1.300 MW, a declarat Dan Ştefan Cetacli, director general ELCEN.

Potrivit acestuia, în această perioadă se va stabili şi schema de finanţare.

“Este o investiţie la care partea română intră iniţial cu terenul cu utilităţi, pe care noi îl deţinem pe fosta locaţie a centralei termoelectrice Fântânele. Este o locaţie situată în centrul ţării care dispune pe deoparte de alimentarea cu gaze naturale în zonă existând o staţie de reglaj gaze de înaltă şi medie presiune ştiind că în acea zonă există extracţii de gaze. La o centrală de asemenea capacitate discutăm de maxim un om pe MW, deci estimăm că 150 de locuri de muncă într-o primă fază, până la maxim 250 având în vedere şi activităţile conexe. Pentru partea de montaj este posibil ca pe toată durata activităţii să mai fie 150 – 200 de persoane”, a precizat Cetacli.

Prezent la eveniment, Constantin Niţă, ministru delegat pentru Energie, a spus că s-a preocupat, în ultima perioadă, de atragerea de noi investiţii.

“Săptămâna trecută am inaugurat lucrările la instalaţia de desulfurare la centrala de la Paroşeni pe care tot Marubeni a făcut-o, investiţii de 65 milioane euro. Am prezentat în China proiecte de investiţii de aproape opt miliarde euro. Cu firme chinezeşti am semnat câteva protocoale de colaborare, câteva memorandumuri care sper ca din această toamnă să prindă contur, în sensul semnării contractelor respective de investiţii. Şi acest memorandum (pentru proiectul de la Fântânele n.r.) reprezintă începutul unui contract care sper ca, până la sfârşitul anului, atât ELCEN cât şi Marbubeni să se înţeleagă asupra proiectului şi noi să putem asista şi la semnarea contractului final. Asta înseamnă crearea de noi locuri de muncă, investiţie modernă la nivel european şi mondial, înseamnă că suntem pe un drum bun în ceea ce priveşte modernizarea sistemului energetic naţional. Aşteptăm această mare companie să vină şi în alte proiecte. Ne interesează mai ales în modernizarea centralelor de cărbune, de ce nu şi în domeniul nuclear”, a explicat Niţă.

Acesta a mai spus că ELCEN urmează să treacă în subordinea Primăriei în cel mult un an pentru că durează toate formalităţile legate de organizare şi fuziune. “Fântânele va rămâne la Ministerul Energiei. Se va face divizare pentru că nu are ce să facă Primăria Bucureşti cu centrala de la Fântânele. În momentul divizării societatea care rămâne îi vom da o denumire şi ea va prelua toate drepturile şi obligaţiile ce-i revin. Marubeni va avea majoritatea în această societate mixtă”, a mai declarat Niţă.

Documentul vizează realizarea unui Proiect de tip “Green/Brown Field” pe amplasamentul de la Fântânele, judeţul Mureş. Proiectul va fi realizat într-o structură de societate mixtă, care va funcţiona ca Producător Independent de Energie şi constă în realizarea unor instalaţii de turbine cu gaze cu pornire rapidă de tip aeroderivativ, în ciclu simplu, amplasate în incinta fostei Centrale Termoelectrice Fântânele, dezafectată în prezent. Puterea instalată va fi de aproximativ 250 MW, iar costul total al investiţiei este de circa 150 milioane euro.

sursa articol: agerpres.ro