Gabriel Dumitrașcu: Restauraţia politizării şi incompetenţei a învins în sectorul energetic!

„Toma Petcu, ministrul energiei, remarcat până acum doar prin declaraţiile hazardate care au generat creşteri de preţuri ale energiei, gafele monumentale şi incompetenţa afişată public, se poate mândri că este primul ministru din cabinetul Tudose care a reuşit performanţa de a politiza integral consiliile de administraţie ale companiilor din subordine”, scrie Gabriel Dumitrașcu, fost șef al direcției de privatizare din Ministerul Energiei.

Într-un articol de opinie publicat astăzi în ziarul Bursa, acesta reclamă faptul că începând de ieri, şi CONPET SA, operatorul Sistemului Naţional de Transport al petrolului prin conducte, companie strategică pentru industria energetică naţională, reprezentativă şi pentru piaţa românească de capital, fiind inclusă în 7 indici din totalul de 9 ai Bursei de Valori Bucureşti, are un Consiliu de Administraţie politic, controlat de ALDE.

„CONPET SA era ultima companie din energie care avea un Consiliu de Administraţie profesionist şi independent politic, numit în 2013, în urma unei proceduri de selecţie în conformitate cu OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a societăţilor cu capital majoritar de stat”, afirmă Dumitrașcu.

Potrivit acestuia, Conpet a evoluat foarte bine în ultimii ani, așa că „e limpede că nu lipsa de performanţă este cea care a determinat schimbarea administratorilor, ci, din contră, performanţa şi afacerile consolidate şi mature au stârnit poftele politice ale unui partid ce trăieşte din parazitarea funcţiilor publice şi din căpuşarea societăţilor controlate de stat”.

În plus, în spatele ultimilor numiri ar sta și interese private, arată Dumitrașcu: „Mai multe voci spun că cel puţin doi dintre noii administratori au şi susţinerea unui operator feroviar privat, care este de mulţi ani interesat de preluarea contractelor de transport pe cale ferată a produselor petroliere şi care continuă să-şi exercite presiunile, chiar dacă a făcut şi face obiectul mai multor investigaţii DNA. Acest operator, se mai spune, a promis un premiu substanţial pentru schimbarea rapidă a directorului general, Liviu Ilaşi, cu o persoană agreată de el”. Citiți integral articolul în ziarul Bursa.

Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Conpet, a schimbat ieri cinci membri în Consiliul de Administraţie al transportatorului naţional de ţiţei, între care şi Liviu Ilaşi, actualul director general al companiei, şi a numit şapte administratori provizorii, cu un mandate de patru luni sau până la finalizarea procedurii de selecţie prevăzută în OUG nr. 109/ 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

În şedinţa de marţi a acţionarilor, Constantin Văduva a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).