Hidroelectrica a vândut prin licitaţii energie de doar 5,4 mil. euro, dintr-un total de 75,7 mil.euro

Producătorul de electricitate deţinut de stat Hidroelectrica a vândut în această săptămână pe bursa OPCOM electricitate de doar 24,8 milioane lei (5,4 milioane euro), deşi a organizat licitaţii în valoare cumulată este de 343,1 milioane de lei (75,7 milioane euro).

Compania a organizat în intervalul 30 octombrie-2 noiembrie un număr de 30 de licitaţii pentru vânzarea unei cantităţi de 1,5 TWh de energie, cu o valoare totală de 343,1 milioane de lei.

Preţul solicitat de compania de stat a fost de 220 lei pe MWh, situat în partea inferioară a tarifelor practicate în această perioadă pe bursa de energie OPCOM.

Din cele 30 de licitaţii, Hidroelectrica a reuşit să încheie doar trei proceduri de vânzare, prin care a vândut 113.275 MWh, cu o valoare totală de 24,8 milioane de lei.

Compania a programat pentru săptămâna viitoare, tot la OPCOM, alte cinci licitaţii pentru vâzarea unei cantităţi de 263.520 MWh, cu o valoare totală de 58 milioane de lei.

În total, în intervalul 30 octombrie-5 noiembrie compania de stat a programat 35 de licitaţii prin care a încercat să vândă energie de 401,1 milioane de lei (88,5 milioane euro), respectiv o cantitate de 1,8 TWh, echivalentul a aproximativ 3% din consumul anual la nivel naţional.

Administratorul special al companiei, Remus Vulpescu, a declarat miercuri că anularea celor mai multe dintre licitaţii a fost cauzată de prevederea din contract prin cumpărătorii sunt obligaţi să plătească în avans jumătate din valoarea acordului este “o condiţie atipică” şi un element de “sondare a pieţei”.

Vulpescu a arătat că anularea celor mai multe licitaţii nu este un eşec, întrucât energia scoasă la vânzare de Hidroelectrica urma să fie livrată în 2013. El a mai spus atunci că licitaţiile vor fi probabil reluate la un alt preţ şi cu alte condiţii.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în în luna iunie. Printre cele mai importante cauze ale intrării în insolvenţă au fost contractele directe de vânzare a electricităţii către mai multe companii, la preţuri cu până la 50% mai mici faţă de nivelul de pe OPCOM.

Producătorul de electricitate a pierdut 1,1 miliarde euro în perioada 2006-2012 din vânzarea energiei prin contracte directe la preţuri mici.

Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu pierderi de 60 milioane euro, iar pentru întregul an estimează un rezultat negativ de 100 milioane euro.

 

Sursa articol Mediafax