Hidroelectrica scoate la vânzare, deocamdată, doar jumătate din microhidrocentrale

contracte-paguboase-de-5-milioane-de-euro-pentru-hidroelectrica-204322Producătorul de energie Hidroelectrica, companie de stat aflată în insolvenţă, va scoate la vânzare, începând cu luna iunie, 88 de microhidrocentrale, din cele aproape 160 de unităţi pe care le mai are.

“Procesul de vânzare se va desfăşura în etape, începând cu luna iunie 2013, prin metode transparente şi competitive, cu respectarea legislaţiei române în vigoare”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Vânzarea microhidrocentralor (unităţi cu putere instalată de până la 10 MW) a fost aprobată de AGA companiei în 13 martie. Cele 88 de unităţi au o putere instalată cumulată de 58 MW. Hidroelectrica operează hidrocentrale cu o capacitate totală de peste 6.000 MW.

Hidroelectrica a început să vândă primele microhidrocentrale în 2004, iar până în 2008 a vândut 81 de unităţi, pentru 60 milioane de euro. Din 2008 până în prezent compania nu a mai vândut microhidrocentrale. Compania de stat este în insolvenţă de aproape un an.

 

sursa articol: amosnews.ro