Inaugurarea ARBIO: Biomasa si Biogazul sunt o prioritate pentru Romania. Acum ne trebuie o Strategie Nationala

Daniel Constantin_Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii RuraleBiomasa și Biogazul (BioEnergia) sunt o prioritate și o necesitate pentru România, iar o Strategie Națională pentru punerea lor în aplicare este pasul următor, după părerea oficialilor și experților care au fost speakeri în cadrul inaugurării Asociației Române de Biomasă și Biogaz, miercuri, 18 iunie, în București. Într-o cameră aglomerată, cu peste 220 de participanți, toată lumea a fost de acord că acest sector este răspunsul la problemele de tratare a deșeurilor, de mediu și de încălzire cu care România se confruntă astăzi. Ray Ban pas cher adidas zx 500 mujer În timpul acestui eveniment de 8 ore, 68 de investitori din România și din alte 16 țări i-au ascultat pe reprezentanții Guvernului prezentând fondurile disponibile pentru acest sector, mai mult de 400 de milioane de euro până în prezent, dar și pașii pe care ii propun in continuare. Womens Jordan Retro 11 3 președinți ai Asociațiilor Europene au explicat de ce BioEnergia este o prioritate pentru Europa, si de ce are un mare potențial in România. adidas superstar damskie Pe baza tuturor acestor afirmații, domnul Ilias Papageorgiadis, președintele ARBIO, și domnul Jean Valvis, membru al consiliului de administrație, au subliniat necesitatea unei Strategii Naționale pentru BioEnergie, în așa fel încât să vizeze sutele de milioane de tone de deșeuri produse în fiecare an, plus sa rezolve problemele grave de încălzire existente la nivel local în întreaga țară. nike air max 2016 heren blauw Adidas NMD PK Runner Câteva din cele mai importante declarații: Daniel Constantin (Vice Prim Ministru al României, Ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale): “Vom susține dezvoltarea sectorului Biomasei in Romania deoarece credem ca reprezintă un sprijin esențial pentru Agricultură. air max 1 pas cher Tony Brown Jersey Există o mulțime de deșeuri care trebuie tratate și Biomasa este răspunsul pentru acest lucru “. Iulian Iancu (Președintele Comitetului pentru Industrie si Servicii, Camera Deputaților): “Suntem de acord cu avantajele oferite de sectorul Biomasei si Biogazului. Avem in pregătire o legislație speciala pentru Biomasă și Cogenerare”. Mircea Geoană (Înalt Reprezentant al Guvernului pentru Proiecte Economice si Diplomatice): “Ne dorim o Strategie Naționala pentru Biomasa si Biogaz si voi susține implementarea sa” Dan Ioan Gheorghiu (Consilier al Primului Ministru, Președinte & CEO, ISPE): “Înțelegem importanta si necesitatea Biomasei si Biogazului. Nike Air Max 90 nike air max thea nero donna Încă putem atinge ținta de 500 MW pana in 2020, 350 MW pentru Biomasa si 150 MW for Biogaz. adidas scarpe bianche Tom Brady Va asigur că vom acționa cu prudenta, pentru a avea rezultate” Emil Calota (Vice-președintele ANRE): “Schema Feed in Tariff se așteaptă sa fie implementata in perioada următoare” Ilias Papageorgiadis (Președintele ARBIO): “Biomasa si Biogazul sunt soluția pentru problemele de mediu si de cogenerare din Romania. Nike Air Odyssey Maglia Anthony Davis Propunem o Strategie Națională pentru Biomasă si Biogaz și vom lucra pentru implementarea acesteia” Yannis Valvis (Investitor / Pionier in Biomasa): “Cerem o Strategie Națională pentru Biomasă și o cerem acum!” Gustav Melin (Președintele AEBIOM): “67% din energia Regenerabilă in Europa provine din Biomasă. Faceți asta si in Romania si veți economisi 40% din costuri, in comparație cu combustibilii fosili” Jan Stambasky (Președintele EBA): “Biogazul se potrivește perfect specificului României. Va vom susține pentru a evita greșelile pe care le-au făcut alții” Ludger Spohr (Președintele EIPS): “Sunteți deja exportatorul numărul 6 de Peleți din Europa. Cum in viitor cererea va fi mai mult decât dublă, Romania are șansa să devină unul din liderii Europeni atât pentru export cat si pentru consumul intern.” Reprezentanții Miniștrilor Mediului și Schimbărilor Climatice, respectiv Apelor, Pădurilor si Pisciculturii si dl. Adrian Marin, Consilier DGEM, Departamentul pentru Energie : “Suntem conștienți de rolul esențial al Biomasei in economia României și vă vom susține în mod activ Viorel Beltechi (Director General al Organismului Intermediar pentru Energie, Ministerul Economiei): “150 milioane de Euro pentru investițiile in Biomasă / Biogaz la Ministerul Economiei” Carmen Boteanu (Director Adjunct al Autorității pentru Management PNDR): “Fondurile disponibile în PNDR pentru Biomasă și Biogaz și măsurile care pot fi accesate” Alexandru Jurconi (Președintele Federației Naționale PRO AGRO): “Romania produce 200 milioane de tone de deșeuri in fiecare an. NIKE AIR JORDAN 1 RETRO

Avem nevoie de Biomasă / Biogaz sau riscăm să închidem multe ferme si industrii” Dorin Sfacă (Președintele Asociației Române a Producătorilor de Peleți): “Sectorul peleților colaborează perfect cu Biomasa în sensul obținerii de rezultate tangibile pentru economia românească. Tennessee Volunteers Jerseys New Balance 446 mujer Potențialul există, a venit momentul să îl transformăm în realitate” Alexandru Potor (Președintele FNGAL): “Avem nevoie de Biomasă in comunitățile noastre, deoarece este soluția multor probleme” Cătălin Tobescu (Reprezentantul FORDAQ Romania): “Proprietarii de Păduri au nevoie de Biomasă, pregătim acțiuni comune cu ARBIO” Ionuț Georgescu (Președintele Asociației Green Planet): “500 de milioane de Euro există in acest moment pentru proiecte de tratare a deșeurilor, dar avem nevoie de 2 miliarde de Euro pentru a atinge țintele UE”. Nike Air Max Sko Loredana Mihăilescu (Partener, Energy Projects & Constructions, CMS Cameron McKenna): “Schemele de subvenții disponibile și cum funcționează schema “Contractelor pentru Diferență de Preț” Gabriel Matei (TEB Energy Business), Jochen Springer (GICON Advanced Environmental Technology) și Marius Suciu (Biogest): “Cum să implementăm un proiect de Biogaz in Romania și experiența din alte țări. Cine sunt beneficiarii, care sunt avantajele si provocările” Alexandru Coita (Managing Partner & Fondator, Ganes Strategy): “Sute de milioane de Euro disponibile pentru proiecte de Biomasă. GS Air Jordan 11 Situația actuală și granturile disponibile, per sector si per program” Ovidiu Ciofu (Risk & Insurance Technique Manager, GrECo JLT Romania GmbH): “Cum sa asiguram un proiect de BioEnergie” În zilele următoare, discursurile și prezentările de la Inaugurare vor fi disponibile pentru mass-media și pentru membrii ARBIO.