Legea minelor, printre prioritățile noului ministru al Economiei

Proiectul Legii minelor sau cel privind redevenţele se află printre actele normative pe care noul ministrul al Economiei, Dănuţ Andruşcă, le doreşte cât mai repede pe masa Guvernului şi apoi în dezbaterea Parlamentului.

Dănuţ Andruşcă a preluat ieri mandatul de ministru al Economiei de la fostul titular, Gheorghe Şimon, la sediul instituţiei.

„În perioada imediat următoare voi trece rapid în revistă şi mă voi familiariza cu priorităţile ministerului, în special cu cele care decurg din aplicarea programului de guvernare. Îmi doresc ca pe masa Guvernului şi apoi în dezbaterea Parlamentului să ajungă cât mai repede acte normative extrem de importante, precum Legea minelor, redevenţele, Casa de Comerţ, apele minerale sau Legea privind administrarea şi valorificarea participaţiilor statului”, a declarat ministrul Andruşcă, la instalarea sa în funcţie, potrivit unui comunicat al instituției.

Noul ministru al Economiei în guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost ales Dănuț Andrușcă (48 de ani), deputat PSD de Neamț. El este un apropiat al președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene, și al lui Maricel Popa, președintele CJ Iași, ambii cercetați de către DNA, primul pentru trafic de influență și al doilea, pentru abuz în serviciu. Citiți mai multe despre Andrușcă AICI.

Foto: Dănuț Andrușcă (dreapta), la preluarea mandatului de la fostul titular, Gheorghe Șimon, la sediul instituției (Sursa: Facebook, Ministerul Economiei)