Liberalizarea pieței energiei electrice începută în urmă cu un an a avut loc fără efecte negative importante

energie_04_567128c511-640x461Liberalizarea pieței energiei electrice începută în urmă cu un an a avut loc fără efecte negative importante, iar influența a fost de 1-2% în prețul final, a declarat, marți, la o conferință pe tema efectelor liberalizării pieței energiei asupra economiei președintele Autorității Naționale de reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț.

În zona gazelor naturale, impactul a fost de 8% atât pentru consumatorii casnici cât și pentru cei industriali, a precizat președintele ANRE.

‘Sperăm să avem și elemente pozitive, cum ar fi creșterea PIB și creșterea veniturilor la producători care vor duce, prin suprataxarea prevăzută de lege la venituri bugetare suplimentare care vor fi direcționate în zone de interes social, cum ar fi educația și sănătatea. Într-un an de zile se vor resimți și efectele benefice’, a spus Havrileț.

 

sursa: agerpres