Marii consumatori de energie, exceptaţi de la plata certificatelor verzi doar după avizul CE

craftOrdonanţa de urgenţă privind sprijinul pentru energia regenerabilă a fost publicată în Monitorul Oficial fără prevederea din proiectul de act normativ prin care marii consumatori de electricitate erau scutiţi de plata a 50% din certificatele verzi, aceştia urmând să fie exceptaţi doar după avizul CE.

Proiectul de OUG care a modificat legea energiilor regenerabile prevedea că marii consumatori, cu un consum anual mai mare de 150.000 MWh, urmau să plătească certificate verzi pentru 50% din energia achiziţionată.

În forma finală a OUG, această prevedere este înlocuită însă cu cea prin care un procent din energia livrată consumatorilor finali este exceptată de la prevederile legale.

“Se exceptează de la prevederile prezentei legi un procent din cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor finali, cu respectarea reglementărilor europene incidente. Condiţiile de calificare pentru mecanismul de exceptare, precum şi cantitatea exceptată, condiţionată de aplicarea programelor anuale de creştere a eficienţei energetice, vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului şi fac obiectul unei reglementări a ANRE separate, după notificarea la Comisia Europeană şi obţinerea unei decizii pozitive din partea acesteia”, se arată în OUG.

Guvernul a aprobat OUG în şedinţa de Guvern din 4 iunie.

Mari consumatori de energie, precum Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi, s-au plâns de mai multe ori autorităţilor de preţul mare pe care trebuie să îl plătească pentru a sprijini energia regenerabilă.

Energia produsă din surse regenerabile este sprijinită de Guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

În prezent, energia regenerabilă acoperă aproximativ 8% din consumul final. Investiţiile derulate în construcţia de unităţi de producţie a energiei verzi depăşesc 3 miliarde de euro, fiind realizate în principal de companii private.

 

 

sursa articol: mediafax.ro