Ministerul Energiei vrea ca o cotă de 30% din producția de gaze să fie vândută pe bursă și în 2018

Producătorii de gaze naturale, în speță Romgaz și OMV Petrom, vor fi obligați și anul viitor să vândă cel puțin 30% din volumele extrase, la fel ca în 2017, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern postat pe site-ul Ministerului Energiei. Astfel, se mențin cotele prevăzute de OUG 64/2016.

De asemenea, furnizorii vor fi obligați să cumpere de pe piețele centralizate cel puțin 20% din cantitatea contractată și să revândă către clienții angro minimum 30% din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare-cumpărare gaze naturale în anul calendaristic respectiv.

Procentele sunt cele prevăzute în OUG 64/2016 privind liberalizarea pieței gazelor, pe care Comisia de Industrii din Parlament încearcă să o modifice impunând producătorilor să vândă pe bursă un procent de 70% din volumele realizate, după ce inițial a vrut 100%. Modificările adoptate în Comisie au fost respinse de două ori în plenul Camerei Deputaților. Ministerul Energiei nu susține aceste modificări, ci varianta prevăzută de OUG 64. De asemenea, potrivit unor specialiști în domeniu, aceste prevederi ar avantaja Gazprom.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, au fost instituite o serie de obligații în sarcina producătorilor de gaze naturale și a afiliaților acestora, precum și în sarcina furnizorilor de gaze naturale, referitoare la utilizarea piețelor centralizate în scopul încheierii de tranzacții pe piața gazelor naturale.

„Pentru a genera și menține un mediu concurențial și accesibil în mod transparent și nediscriminatoriu la toate nivelurile de tranzacționare din  piața gazelor, începând de la tranzacționarea cantităților de gaze naturale introduse pe piață de producători și de importatori, achiziționate de clienții angro în vederea revânzării către alți clienți angro de anvergură mai mică și/sau către consumatori finali din portofoliul acestora, precum și pentru evitarea „diluării” competiției transparente și nediscriminatorii pe întregul lanț de tranzacționare a gazelor naturale (de la sursele primare și până la consumatorii finali), din analizele efectuate la nivelul Ministerului Energiei a reieșit necesitatea și oportunitatea stabilirii cotelor procentuale vizate, la următoarele valori:

– 30% – cotă procentuală aferentă obligației producătorilor;

– 20% – cotă procentuală aferentă furnizorilor de a încheia tranzacții pe piețele centralizate, în calitate de cumpărători;

– 30% – cotă procentuală aferentă furnizorilor de a încheia tranzacții pe piețele centralizate, în calitate de vânzători, în relația cu clienții angro”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG.

Conform datelor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, cantitățile tranzacționate pe bursă anul acesta au crescut semnificativ față de 2017, ajungând să fie tot mai aproape de cele tranzacționate prin contracte bilaterale. Astfel:

  • consumul de gaze naturale din Romania, pentru perioada ianuarie 2016-august 2017 se prezintă astfel:

–              2016: 124.110.485,170 MWh

–              ianuarie – august 2017: 82.835.991,367 MWh

  • cantitățile de gaze naturale achiziționate, în perioada ianuarie 2016-august 2017, în baza contractelor bilaterale:

–              2016: 129.165.920,622 MWh

–              ianuarie – august 2017: 67.920.271,776 MWh

  • cantitățile de gaze naturale tranzacționate pe piețe centralizate, în perioada ianuarie 2016-august 2017:

–              2016: 14.094.301,880 MWh

–              ianuarie – octombrie 2017: 56.461.547,637 MWh