Noua Directivă privind performanța energetică a clădirilor va fi aprobată în 2018

Noile reguli privind performanța energetică a clădirilor au primit acordul politic între negociatorii Parlamentului European, Consiliului European și Comisiei Europene. Noua Directivă aduce schimbări semnificative, precum introducerea unui indicator de „inteligență”, care va măsura capacitatea clădirii de a folosi noi tehnologii și sisteme electronice pentru a-i optimiza funcționarea.

Acordul, încheiat pe 20 decembrie, semnalează închiderea primei din cele opt propuneri legislative parte a pachetului „Energie curată pentru toți europenii”, prezentat de Comisia Europeană pe 30 noiembrie 2016. De asemenea, arată pași înainte pentru realizarea Uniunii Energetice, susține Comisia Europeană, într-un comunicat.

Îmbunătățirile aduse vechii Directive 2010/31/EU privind performanța energetică a clădirilor includ măsuri de a întări eficiența energetică a noilor clădiri, de a accelera rata de renovare a clădirilor către sisteme mai eficiente energetic.

Astfel:

  • Creează o cale pentru clădiri cu emisii de carbon reduse sau chiar zero în UE până în 2050, susținută de planuri naționale pentru decarbonizarea clădirilor.
  • Încurajează utilizarea IT&C și a tehologiei inteligente pentru a asigura operarea eficientă a clădirilor, de exemplu prin introducerea sistemelor de automatizare și control.
  • Sprijină introducerea infrastructurii pentru mașinile electrice în toate clădirile.
  • Integrează strategii pe termen lung de renovare.
  • Mobilizează finanțare și investiții publice și private.
  • Ajută la combaterea sărăciei energetice și reducerea facturilor populației prin renovarea clădirilor vechi.

Pașii următori

După acest acord politic, textul Directivei va trebui aprobat formal de Parlamentul European și de Consiliu, în următoarele luni, apoi varianta actualizată a Directivei privind Performanța Energetică a Clădirilor va fi publicată în Monitorul Oficial al UE și va intra în vigoare după 20 de zile. Statele membre vor trebui să transpună noile elemente ale Directivei în legislația națională în termen de 18 luni. Puteți consulta propunerea de Directivă AICI.