Nu există niciun pericol din cauza opririi Unităţii 1 de la Cernavodă

Nu există niciun pericol, nici pentru mediu şi nici pentru populaţie sau personalul propriu, din cauza opririi Unităţii 1 a Centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, se arată într-un comunicat al companiei Nuclearelectrica, remis, luni, AGERPRES.

‘Urmare a furtunii de mare intensitate din Dobrogea, zona Cernavodă, din cauza unor perturbaţii în liniile de transport energie electrică conectate cu staţia de 400 Kv Cernavodă, un transformator de alimentare servicii proprii ale Unităţii 1 a declanşat determinând deconectarea în mod automat a Unităţii 1 de la Sistemul Energetic Naţional în noaptea de 3 decembrie.
Atât sistemele de proces, cât şi cele de securitate au acţionat conform proiectului, reactorul Unităţii 1 fiind în prezent oprit’, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, în prezent se analizează situaţia şi se derulează activităţi în vederea repornirii, care se estimează a avea loc în dimineaţa zilei de joi, 6 decembrie.

Unitatea 2 a CNE Cernavodă funcţionează normal la parametrii nominali.

Cele două unităţi ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă au produs, în primele opt luni din 2012, o cantitate de energie electrică de 7,433 milioane MWh, din care 6,848 milioane MWh au fost livraţi în Sistemul Energetic Naţional, conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica.

Unitatea 1 a produs, în primele opt luni din 2012, circa 3,38 milioane MWh şi a livrat 3,10 milioane MWh, înregistrând un factor mediu de capacitate de 82,06%, iar Unitatea 2 a produs 4,053 milioane MWh şi a livrat 3,743 milioane MWh, având un factor mediu de capacitate de 98,5%.

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni dimineaţă, trei avertizări de vânt puternic, încadrate la categoria Cod Galben şi Cod Portocaliu, valabile pentru sudul şi estul Munteniei, Dobrogea şi pe arii extinse din Moldova.

Pentru zona Dobrogei, meteorologii au emis avertizare Cod Portocaliu de vânt puternic, care poate atinge şi depăşi la rafală 90 km/h. Avertizarea expiră la ora 11:10.

Sursa articol AGERPRES