Numirile politice penibile în sectorul energetic continuă. Noi directori la Nuclearelectrica

Dan Laurențiu Tudor, un expert în instalații sanitare și fost consilier al lui Daniel Chițoiu, cu care a fost coleg de partid, și Țoni Viorel Lary, fost director la Direcția Medicală a Ministerului Transporturilor, fost consilier județean la Buzău din partea Partidului Poporului  – Dan Diaconescu, migrat apoi la PSD, au fost numiți ieri directori generali adjuncți la Nuclearelectrica. Primul se va ocupa de achiziții publice, în condițiile în care Nuclearelectrica se pregătește de investiții în valoare de miliarde de euro, care vor fi coordonate și de cel de-al doilea.

Decizia a fost luată ieri, 13 decembrie, de către Consiliul de Administrație al SNN, numirile fiind pentru o perioadă provizorie de 4 luni începând cu data de 03.01.2018, se arată într-un anunț publicat de Nuclearelectrica (SNN) la BVB.

Dan Laurențiu Tudor (51 ani), va coordona activitățile referitoare la achiziții publice, juridic, afaceri corporatiste și strategii și politici de resurse umane la nivel de companie.  Potrivit datelor din CV-ul său, Dan Laurențiu Tudor a absolvit, în 1991, Institutul de Construcții, Facultatea de Instalații, cu diplomă de inginer, disciplinele studiate fiind instalații termice, instalații sanitare și alimentare cu apă, instalații ventilație și climatizare, inslalații electrice.

A început cariera ca instalator, apoi a ajuns technician proiectant, director tehnic, poziții ocupate în diverse firme de construcții sau care vindeau instalații termice și sanitare. Asta până în iunie 2012, când a devenit consilier al ministrului Economiei, Daniel Chițoiu, moment de la care cariera lui a cunoscut o dezvoltare fulminantă în companiile de stat. Astfel, în iulie 2012 a devenit membru temporar în CA al Conpet, o altă companie strategică a statului, de transport al petrolului prin conducte. Presa scria la acel moment că el a făcut cu un an înainte donaţii de 30.000 de lei către PNL, potrivit unei liste publicate în Monitorul Oficial. Anterior, în 2010, el a donat aceluiaşi partid suma de 70.000 de lei. De altfel, în 2013 era membru al PNL, partid din care făcea parte și Daniel Chițoiu.

Din 2015 până în prezent este Director General Adjunct al ELCEN București, responsabil de coordonarea sistemului integrat calitate-mediu-securitate și sănătate ocupațională.

În martie anul acesta, a fost propus de Ministerul Energiei pentru numirea în CA la Rompetrol Rafinare, unde instituția este acționar, însă decizia nu a fost aprobată. În schimb, a primit un post de membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie al statului. Din această poziție este în evident conflict de interese.

El s-a mai perindat, de-a lungul timpului, în CA la Hidro Tarnița, compania de proiect pentru centrala de pompaj Tarnița, sau la Spitalul de Urgență București Floreasca și  Inspectoratul de Stat în Construcții.

Cel de-al doilea, Țoni Viorel-Lary (44 de ani), va coordona activități aferente dezvoltării proiectelor de investiții și activități de realizare a veniturilor aferente tranzacțiilor cu energie. Țoni Viorel Lary are un CV la fel de subțire inițial, „dezvoltat” apoi tot pe linie politică. Licențiat în Economie la ASE, în 1996, a lucrat ulterior ca director de vânzări la diverse firme mărunte. În 2012 a devenit consilier județean din partea PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu, funcție pe care a părăsit-o în 2013 pentru cea de director la Direcția Medicală a Ministerului Transporturilor, unde a stat până în 2014.

Declarația de avere depusă în acel an arăta că nu deținea absolut nicio proprietate pe numele său, niciun cont, nici autoturism, singurul venit fiind suma de 3.600 de lei, obținută în 2012 de la firma LT Prompt Consulting SRL, unde lucrase. În 2014-2016 a fost expert fonduri europene la Asociația Națională a Specialiștilor în Resurse Umane din România, iar în 2017 a devenit vicepreședinte la Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive. În 2016, apărea pe lista de membri PSD.

Nuclearelectrica spune că numirile au avut în vedere următoarele considerente:

  • Necesitatea adoptării unor măsuri în cadrul SNN pentru îndeplinirea obiectivelor înscriseîin Strategia de dezvoltare a societății pe termen lung (2015-2025);
  • Faptul că Planul strategic de investiții pe termen lung cuprinde simultan o serie de investiții majore, cum ar fi retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă, realizarea unei instalații de detritiere, extinderea și dezvoltarea, în continuare, a DICA, dublarea capacității de producție fascicule combustibil nuclear corelată cu continuarea dezvoltării Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă etc., obiective care presupun coordonare multidisciplinară a managementului companiei, în scopul, în primul rând, al realizării acestor investiții și, în subsidiar, al imbunătățirii performanțelor în activitatea curentă, printr-o mai bună corelare între activitățile/sarcinile/responsabilitățile diferitelor structuri organizatorice interne ale acesteia;
  • Creșterea competitivității companiei având în vedere liberalizarea totală a pieței de energie din ianuarie 2018;
  • Faza avansată în care se află negocierile dintre SNN și partenerul chinez CGN, privind Proiectul Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, precum și etapele viitoare de dezvoltare a Proiectului, situație în care eforturile SNN – organizatorice, umane, etc. – vor fi considerabil mărite;
  • Necesitatea reorganizării unor activități curente ale societății, în scopul unei mai bune integrări a acestora în procesul managerial general;
  • Implementarea unor strategii de resurse umane în vederea creșterii nivelului de identificare și retenție personal.

Nuclearelectrica este operatorul centralei nuclearecletrice de la Cernavodă, care asigură prin cele două reactoare în funcțiune aproape 20% din producția de energie a țării.