Orașul Valea lui Mihai va avea o centrală electrică bazată pe biocombustibil în 2016

6141_largeOrașul Valea lui Mihai va avea, în anul 2016, o centrală electrică de mare randament, bazată pe biocombustibil, printr-o investiție de 34 de milioane de euro a companiei cehe ‘Ekol Brno’ , un producător de marcă de sisteme energetice din Europa, a anunțat, miercuri, primăria localității.

Potrivit comunicatului conducerea companiei a încheiat, săptămâna trecută, o convenție între ‘Ekol Brno’ S.A. din Cehia și ‘Centrala Bioval’ S.R.L. din Valea lui Mihai privind condițiile realizării acestei investiții.

Societatea din Valea lui Mihai, în colaborare cu o firmă de consultanță din Oradea, a elaborat proiectul de realizare a unei centrale electrice, de mare randament, din colectarea și arderea deșeurilor silvice și agricole, respectiv a plantelor energetice.

Producția de energie se va realiza într-o cogenerare de înaltă eficiență și va beneficia, timp de 15 ani, de sprijin acordat sub formă de certificate verzi, în temeiul Legii nr. 220/2008, ceea ce a determinat investitorii să considere acest proiect ca fiind rentabil privind amortizarea cheltuielilor.

sursa:agerpres