Petroceltic International va investi 27 de milioane de dolari in explorarea celor doua perimetre petrolifere din Marea Neagra

petroceltic-international-plc-logoCompania petrolieră irlandeză Petroceltic International, care a preluat Melrose Resources în 2012, va investi în acest an 27 de milioane de dolari în explorarea celor două perimetre petrolifere din sectorul românesc al Mării Negre unde are activități, potrivit programului pentru acest an al companiei.

Suma este cu 7 milioane de dolari mai mare decât cea investită anul trecut, când compania a alocat 20 de milioane de dolari operațiunilor din țara noastră.

În total, Petroceltic va investi 130 de milioane de dolari în activitățile petroliere din România, Bulgaria, Italia, Egipt, Grecia, Algeria și Kurdistan.

‘În România, compania și-a planificat să foreze până la trei sonde în acest an, una în perimetrul Muridava (reprogramată din 2013, ca urmare a lucrărilor de mentenanță la platforma petrolieră) și cel puțin încă una în blocul Cobălcescu Est, unde Petroceltic are o participație de 40%. Programul de foraj în perimetrul Muridava este așteptat să continue și la începutul anului 2015’, se arată în programul stabilit de companie pentru acest an.

De asemenea, reprezentanții Petroceltic precizează că sonda Cobălcescu Sud 1, forată anul trecut, nu a descoperit cantități comerciale de hidrocarburi.

‘Deși sonda de explorare Cobălcescu Sud 1 din 2013 nu a găsit cantități comerciale de hidrocarburi, ea a furnizat totuși informații prețioase care vor ajuta la calibrarea programului din 2014 pentru ambele licențe, program care va include analiza mai multor prospecțiuni independente’, se mai arată în documentul citat.

sursa:agerpres