Radu Dudău și Dragoș Tâlvescu: Politicile energetice ale României, între competitivitate industrială, liberalizare și protecția mediului

CL4A0077Autori: Radu Dudău și Dragoș Tâlvescu
Tema competitivității industriale a devenit una de prim ordin între politicile energetice ale UE, alături de cei trei piloni consacrați: liberalizarea piețelor de energie, securitatea energetică, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice.

Cadrul 2030 privind energia și schimbările climatice în intervalul 2020-2030 asumă re­ducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în statele membre UE cu 40% față de 1990 și stabilirea unei ținte obligatorii pen­tru sursele de energie regenerabilă (SER) la nivelul UE de 27% din consumul total de energie. Pe de altă parte, Comisia Eu­ro­peană (CE) își propune ca producția in­dustrială a UE să ajungă la 20% din PIB în 2020. Dar condițiile economice dificile și pre­țul ridicat al energiei în UE față de Ame­rica de Nord și Orientul Mijlociu ge­ne­rează o tensiune între obiectivele in­dus­triale ale statelor membre și politicile pri­vind mediul și schimbările climatice.

Creșterea spectaculoasă a producției de ga­ze de șist în SUA a contribuit la ieftinirea gazelor și a cărbunelui pe piețele in­ter­na­ționale. În același timp, în UE, care este pu­­ternic dependentă de importuri de ener­gie, operează un set stringent de regle­men­tări ce limitează emisiile de carbon și susțin SER prin mecanisme naționale de pro­mo­vare. Acestea ridică prețul energiei, cu efec­­tul eroziunii competitivității indus­triale.

Acesta este contextul în care Guvernul Ro­mâniei caută măsuri de reducere a pre­țu­lui energiei la consumatorul final și de pro­tecție a intereselor industriei mari con­sumatoare de energie. Pe de o parte, e in­sistent vizată reducerea schemei de pro­mo­vare a SER. Pe de altă parte, s-a decis protejarea „marilor consumatori“ de ener­gie electrică prin scutirea de la achi­zi­țio­narea unei părți semnificative din cota obli­gatorie de certificate verzi, respectiv prin asigurarea preferențială a unui preț reglementat al gazelor naturale. Să dis­cutăm pe rând aceste două linii de politică energetică.

Schema de promovare a SER și avatarurile ei
Sistemul românesc de promovare a pro­ducerii energiei electrice din surse re­ge­nerabile (E-SER) se bazează pe alocarea și tranzacționarea de certificate verzi (CV). ANRE impune cote de E-SER pe care fur­nizorii de energie electrică sunt obligați să le achiziționeze, cote atestate prin achi­ziționarea de CV. CV sunt oferite pro­du­cătorilor de E-SER de operatorul de sis­tem (Transelectrica) și pot fi tran­zac­țio­nate pe piață.

Legea 220/2008 de promovare a E-SER a instituit una dintre cele mai generoase sche­me de susținere din UE. Normele ei de aplicare au fost definitivate abia la fi­nele lui 2011, prin OUG 88/2011, care a stabilit câte CV revin per MWh de energie eoliană, fotovoltaică etc. A urmat o pe­ri­oadă de dezvoltare fulminantă, dar scurtă a sectorului SER: după un an și opt luni, guvernul a decis prin OUG 57/2013 să sus­pende până în aprilie 2017 acordarea unui număr de CV, diferențiat pe fiecare tip de tehnologie E-SER. Apoi, în decembrie 2013, HG 994/2013 a stabilit reducerea nu­mărului de CV alocate, începând cu 1 ia­nuarie 2014. În prezent, situația alocărilor de CV este următoarea: 3 CV/MWh de ener­gie solară; 0,5 pentru energie eoliană până în 2017 și 0,25 începând cu 2018; și 0,7 pentru energia hidroelectrică produsă în centrale noi de cel mult 10 MW. Pe 13 martie a fost promulgată legea de apro­bare a OUG 57/2013, deși CE nu a avizat încă modificarea schemei de promovare. În fine, pe 26 martie a fost aprobată prin HG reducerea cotei anuale a E-SER în con­sumul total de energie electrică de la 15%, cât prevede Legea 220/2008 pentru 2014, la 11%.

Nu ideea de modificare a mecanismului de promovare este problematică – în fond, mai multe țări din UE au revizuit termenii oferiți industriei energiei regenerabile –, ci maniera intempestivă a mai multor mă­suri, cu efecte retrospective, ce afectează deopotrivă proiectele operaționale și in­vestițiile viitoare. Exista, pe de o parte, ca­lea reducerii în cadrul Legii 220/2008 a numărului de CV alocate pentru proiectele noi, pe baza unei „analize de su­pra­com­pensare“ a ANRE. Pe de altă parte, un element corectiv intrinsec este prețul în­suși al certificatelor verzi, care a scăzut pe piață de la valoarea maximă de tran­zac­ționare de 55 de euro/CV la valoarea mi­nimă indexată de 29,28 de euro/CV. Dacă aceste pârghii au fost considerate insu­fi­ciente, asta spune multe despre calitatea procesului de legiferare: statul român a emis o lege ai cărei termeni nu au putut fi respectați. Percepția de impredictibilitate astfel creată s-a extins asupra tuturor in­vestitorilor din sectorul energetic.

Recent, CV au devenit subiect de dispută politică, iar elementul cel mai des invocat a fost presiunea asupra prețului energiei electrice. Câteva date: România are al doi­lea cel mai ieftin preț al energiei electrice din UE, după Bulgaria. În factura con­su­matorilor casnici, procentul ce revine CV este de sub 7%, în vreme ce, spre com­pa­rație, TVA-ul e de 24%. Deși în prețul fi­nal al energiei a crescut componenta ta­rifelor de rețea și a serviciilor de sistem, prețul de bază a scăzut sensibil în ultimii doi ani, de la 232 lei/MWh în martie 2012 la 116 lei/MWh în martie 2014, în special prin creșterea cotei de piață a E-SER, dar și prin scăderea cererii de electricitate pe piață. Două treimi din preț constă în ta­rife, impozite și accize.

Investițiile în SER depășiseră în România, la începutul lui 2014, 6 miliarde de euro și 4.225 MW putere instalată. SER sunt un ele­ment tot mai important de securitate energetică și un factor fundamental de eli­minare a emisiilor de carbon. Desigur, E-SER necesită investiții și ajustări de sub­stanță ale sistemului electro-energetic, ast­­fel că dezvoltarea lor nu poate depăși ca­pa­citatea sistemului de a le asimila. Dar asal­tul la care sectorul energiei re­ge­ne­ra­bile a fost supus în ultimele luni nu este doar nejustificat, ci și împotriva in­te­re­se­lor pe termen lung ale economiei ro­mâ­nești.

Protecția marilor consumatori de energie
România nu e un caz izolat la nivel eu­ropean în ceea ce privește măsurile de protejare a marilor consumatori europeni de energie. Ei comercializează de regulă produse standard pe piețele globale, con­curența fiind acerbă. Costul energiei este unul dintre factorii ce diferențiază în­vin­gătorii de învinși, fiind determinat de efi­ciența energetică, respectiv de prețul uni­tar al electricității și gazelor naturale. Pe termen mediu și lung, marii consumatori europeni întâmpină dificultăți în com­pe­tiția cu producătorii din regiuni cu costuri scăzute la energie și pot face față con­cu­renței doar prin inovare și creșterea efi­cienței energetice.

Pe termen scurt însă, pentru a preveni (sau cel puțin încetini) relocalizarea aces­tor sectoare industriale, cu efect asupra creșterii economice și șomajului la nivel european, prețul unitar al energiei trebuie menținut la niveluri cât mai scăzute. Nu se pune problema subvenționării costului energiei, ci scutirea de la plata unor taxe și impozite pe care operatorii din afara UE nu le au – în primul rând, costul emisiilor de carbon și cel cu subvenționarea E-SER.

CE a adoptat măsuri prin care marii con­sumatori europeni pot fi scutiți, în anu­mite condiții, de o parte a costului emi­siilor de carbon și a contribuției la sub­vențiile pentru E-SER. În prezent, CE lu­crează la elaborarea unor recomandări pen­tru extinderea acestor scutiri, reco­mandări ce ar urma să intre în vigoare în iulie 2014.

În România, marii consumatori de elec­tri­citate și gaze au beneficiat decenii la rând de prețuri scăzute cu energia, re­gle­men­tate de stat. În lipsa investițiilor susținute în eficiență energetică, multe întreprinderi nu au supraviețuit competiției inter­na­ționale după 1989. 25 de ani mai târziu, dintre marii consumatori rămași în Ro­mânia, majoritatea au eficiență energetică scăzută și supraviețuiesc datorită pre­țu­rilor reglementate la un nivel sub cel eu­ropean. Situația e în special valabilă în in­dustria îngrășămintelor chimice, dar și în metalurgie și siderurgie. În aceste con­di­ții, actualul calendar de liberalizare a pre­țurilor la electricitate și gaze naturale pro­voacă oroare.

Măsuri similare celor la nivel european, de scutire extinsă a marilor consumatori de electricitate de la plata subvențiilor pentru E-SER, pot fi justificate. Artificiul prin care guvernul tocmai a împăcat, apa­rent, liberalizarea prețului gazelor pentru consumatorii industriali cu amânarea im­pactului creșterii de preț oferă o gură de oxigen combinatelor chimice. Dar modul de adoptare, prin ordonanță de urgență, fără dezbatere publică, perpetuează un stil executiv opac și impredictibil.

Ar putea acum părea că guvernul a ac­ționat decisiv în direcția bună, salvând marii consumatori de energie și locurile de muncă. Dar astfel de măsuri nu con­tribuie sustenabil la creșterea com­pe­ti­tivității. Fără investiții urgente, la scară lar­gă, în sporirea eficienței energetice, avan­tajul oferit de scutirile de taxe și amânarea de facto a liberalizării prețurilor la gazele naturale se va evapora rapid. Nu e exclus ca proprietarii marilor con­su­ma­tori de energie să încaseze profiturile su­plimentare, fără a investi în suste­na­bi­litatea producției. În unu-doi ani, situația va fi mai gravă decât în prezent, întrucât parte a industriei europene își va fi sporit competitivitatea investind în eficiență ener­getică, cu cofinanțare europeană și de stat, acolo unde este posibil.

RADU DUDĂU – Universitatea București și Energy Policy Group
DRAGOȘ TÂLVESCU – Sund Energy, Oslo și Energy Policy Group