Ponderea mașinilor electrice și hibrid în vânzările auto s-a dublat în 2017. Care sunt mărcile preferate

Ponderea maşinilor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de autovehicule noi a atins 2,2%, în 2017, dublă în comparaţie cu cea consemnată în anul 2016.

Astfel, numărul acestora a ajuns la 2.811 unităţi, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de Agerpres.

Dintre acestea, 514 sunt maşini electrice 100% (creştere de 207,8% faţă de 2016), iar 2.297 de unităţi hibride (+126,1%).

În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în perioada ianuarie – decembrie 2017, primul loc a fost ocupat de BMW, cu 166 de unităţi, urmat de Renault (98 de exemplare), Volkswagen (83), Mercedes-Benz (64), Mitsubishi (32), Volvo (20), Audi (14), Porsche (12) şi Kia (7).

Totodată, cele mai multe maşini hibride vândute în România, în primele 12 luni din anul trecut, au fost înregistrate de Toyota (2.063 de unităţi), iar clasamentul continuă cu Lexus (154 de exemplare), Kia (22) şi Mercedes-Benz (două unităţi).

Conform celor mai recente date publicate de APIA, la nivel european, în topul ţărilor în care ponderea maşinilor electrice în total vânzări este semnificativă, conduce detaşat Norvegia, cu 39,3%. La distanţă mare se situează Regatul Unit al Marii Britanii, cu 1,9% pondere, Franţa (1,7%), Germania (1,6%), Spania (1,1%) şi Italia (0,2%).

Sursa foto: driving.ca