Ponta: Pretul benzinei nu va creste in urma introducerii accizei pe carburanti

Victor-Ponta21Premierul Victor Ponta a declarat joi seara la Antena 3 că prețul benzinei nu va crește în urma introducerii accizei pe carburanți și că nu va exista niciun impact asupra cetățeanului care pune benzină la pompă.

“Nu va crește benzina pentru că avem un context economic favorabil pe bursele mondiale, prețul combustibilului va scădea în mod semnificativ. Cred că impactul pentru cetățeanul care merge și pune benzină la pompă nu va exista. În plus, avem alte posibilități fiscale pe care le-am discutat cu domnul ministru Chițoiu și pe care le vom discuta cu companiile producătoare, că nu sunt multe în România, astfel încât să putem să atenuăm orice fel de impact ale acestei noi taxe”, a afirmat primul ministru.

Victor Ponta a criticat atitudinea președintelui Traian Băsescu care afirma recent că va retrimite Parlamentului proiectul de buget dacă acciza pe carburant nu va fi eliminată. “Dacă omul care ne-a crescut TVA-ul peste noapte, care ne-a tăiat pensiile și salariile, care își cumpără cu un milion de euro niște terenuri, vine deodată și plânge pe umerii românilor, mi se pare o ipocrizie uriașă.”, a spus Ponta.

sursa:agerpres
credit foto