OMV Petrom, Rompetrol si Lukoil au majorat, vineri, pretul carburanţilor

Rompetrol a majorat, începând de vineri, preţurile benzinelor comercializate în staţiile proprii cu şase bani pe litru şi al motorinelor cu şapte bani pe litru, potrivit informaţiilor postate pe site-ul companiei.

Astfel, un litru de Efix benzină 95 a ajuns la 5,59 lei, unul de benzină Alto 101 la 6,24 lei, un litru de motorină Efix Diesel are un preţ mediu de 5,82 lei şi unul de Diesel Alto 55 de 6,13 lei.

Preţurile carburanţilor pot varia cu plus/minus 5% faţă de valorile medii.

De asemenea, Lukoil, a treia companie de pe piaţă, a majorat de vineri preţurile la carburanţi, benzinele costând 5,57 lei pe litru pentru Euroluk 95 şi 6,07 lei pe litru pentru Ecto 98. Un litru de motorină Euro L costă 5,77 lei, iar un litru de motorină Ecto Super costă 5,94 lei.

Joi, OMV Petrom a majorat preţul carburanţilor în benzinării cu 3%, în urma creşterii cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, potrivit informaţiilor transmise de companie, la solicitarea AGERPRES.

“Încă de la sfârşitul anului trecut, cotaţiile Platts la produsele petroliere au înregistrat un trend crescător, care s-a accentuat în prima parte a lunii ianuarie. Astfel, în perioada 1 – 11 ianuarie 2012, cotaţiile Platts la motorină exprimate în lei au crescut cu 8%, iar cotaţiile Platts la benzină au crescut cu peste 7%. În acelaşi interval, preţurile Petrom au crescut cu numai 3%, respectiv a fost preluată numai o parte din creşterea cotaţiilor menţionată’, potrivit reprezentanţilor companiei citati de AGERPRES.

Consiliului Concurenţei a sancţionat principalele companii petroliere din România, OMV Petrom, OMV Petrom Marketing SRL, Rompetrol Downstream SRL, Lukoil România SRL, Mol Petroleum Products SRL şi Eni România cu 205,8 milioane euro (880,5 milioane lei), a anunţat, marţi, preşedintele autorităţii naţionale de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu.