Reactorul doi al centralei de la Cernavodă va fi oprit temporar

Societatea Națională Nuclearelectrica SA a anunțat astăzi că mâine seară va opri programat și controlat Unitatea 2 a centralei nuclearelectrice Cernavodă.

Oprirea se va face „în scopul efectuării unor lucrări preventive de verificare și control și eventual intervenții punctuale asupra sistemelor Unității 2, în vederea îmbunătățirii fiabilității sistemelor pe perioada de iarnă, în conformitate cu programul de mentenanță preventivă”, a transmis SNN, într-un comunicat pe Bursa de Valori București.

Conform standardelor de securitate nucleară, astfel de intervenții proactive și controlate se pot efectua numai cu reactorul în stare oprită. Efetuarea verificării și intervențiilor punctuale nu va avea niciun impact advers asupra securității nucleare, a personalului de exploatare, populației sau mediului încojurător, mai arată reprezentanții companiei.

„Repornirea unității și resincronizarea la Sistemul Energetic Național vor avea loc după efectuarea și finalizarea testelor și eventualelor intervenții care se impun în astfel de situații, în conformitate cu procedurile centralei”, se mai arată în comunicat.

Centrala de la Cernavodă funcționează în prezent cu două reactoare, care împreună asigură până la 20% din consumul național de electricitate. Potrivit datelor Transelectrica în timp real, miercuri, 6 decembrie, la ora 13.18, cele două unități asigurau 1.386 MW, însemnând 14,64% din producția totală de energie.