Remus Vulpescu: Hidroelectrica inapoi in insolventa din cauza “baietilor destepti”

picsay-1348226721_4b8f26f9fcCompania Hidroelectrica s-a reîntors în insolvență, în urma admiterii, de către Curtea de Apel București, a unor recursuri ale ‘băieților deștepți’, a declarat marți Remus Vulpescu, fost membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA.

‘Hidroelectrica s-a întors în insolvență în urma unei pronunțări de către Curtea de Apel București a hotărârii de admitere a unor recursuri a căror pronunțare fusese amânată pentru astăzi (marți n.r). În principal ele sunt cunoscute publicului ca recursurile ‘băieților deștepți’ la hotărârea de închidere a procedurii. Judecătorul sindic al Tribunalului București închisese procedura, Hidroelectrica ieșise din procedura insolvenței, era liberă să implementeze management profesionist, era liberă să se dezvolte, era liberă să investească, era liberă să se listeze pe bursa de la București și pe cea de la Londra’, a explicat Vulpescu, la Digi24.

‘Toate aceste progrese sunt acum suspendate și pot fi anulate, dărâmate de către hotărârea Curții de Apel, pe care nu îmi permit să o critic sub aspectul corectitudinii și legalității pentru că nici măcar nu îi cunosc motivarea. Reintrarea în insolvență înseamnă că listarea pe bursele de la București și Londra în cursul anului 2014 nu mai poate fi luată în discuție, cel puțin nu în calendarul inițial convenit cu Fondul Monetar Internațional și cu marii investitori străini, înseamnă că tot ce a reprezentat progrese pe managementul profesionist, Consiliu de Supraveghere numit conform Ordonanței 109/2011 și Directoratul acum în proces de selecție și pe punct de a fi numit un Directorat competent, bun profesionist, sunt iarăși teme care trebuie suspendate și direcții în care nu se mai pot face progrese’, a mai spus Remus Vulpescu.

sursa:agerpres