România, dată în judecată de CE pentru nerespectarea directivelor privind combustibilii alternativi și stocurile petroliere

Comisia Europeană a anunțat astăzi că a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a notifica cadrele naţionale de politică referitoare la instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, dar și pentru că nu a implementat şi nu a aplicat corect Directiva privind stocurile petroliere.

Statelor membre li s-a solicitat să notifice Comisiei cadrele naţionale de politică până la 18 noiembrie 2016. Până în prezent, Malta şi România nu au dat curs acestei solicitări, deşi au primit din partea Comisiei o scrisoare de punere în întârziere şi un aviz motivat la 15 februarie, respectiv la 13 iulie 2017, scrie Agerpres, citând Comisia Europeană.

Cadrele naţionale de politică constituie principalul instrument care asigură crearea coordonată a unei infrastructuri suficiente pentru combustibilii alternativi, inclusiv a punctelor de reîncărcare pentru vehiculele electrice şi a punctelor de realimentare pentru gaze naturale şi hidrogen. Instituirea unor astfel de cadre ajută totodată la evitarea fragmentării pieţei interne prin introducerea coordonată a combustibililor alternativi.

La data de 8 noiembrie 2017, Comisia a adoptat un Pachet privind mobilitatea curată, menit să consolideze poziţia de lider mondial a UE în sectorul vehiculelor nepoluante. Respectivul pachet legislativ reprezintă un pas decisiv în punerea în aplicare a angajamentelor asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris cu privire la reducerea obligatorie cu cel puţin 40 % a emisiilor de CO2 pe plan intern până în 2030. Printre altele, pachetul cuprinde o evaluare amănunţită a cadrelor naţionale de politică, dar şi un plan de acţiune şi soluţii de investiţii pentru instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi în UE.

Obiectivul este de a încuraja crearea unor planuri naţionale mai ambiţioase, de a îmbunătăţi gradul de informare a consumatorilor şi de a spori investiţiile în acest domeniu. Statele membre au avut obligaţia de institui cadre naţionale de politică în care sa definească obiectivele şi ţintele la nivel naţional şi care să cuprindă acţiuni şi măsuri de sprijin pentru dezvoltarea pieţei în ceea ce priveşte combustibilii alternativi, inclusiv pentru instalarea infrastructurii necesare.

Stocurile petroliere, necesare în criză

Conform Directivei privind stocurile petroliere, statele membre au obligaţia de a asigura menţinerea şi disponibilitatea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu resurse petroliere a Uniunii Europene.

La 20 noiembrie 2015, Comisia a reamintit României obligaţiile ce îi revin în temeiul Directivei privind stocurile petroliere, printre care obligaţia de a dispune de proceduri de urgenţă şi de un plan de urgenţă în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare, dar şi obligaţia de a asigura un cadru clar şi eficace pentru ca operatorii să îşi poată delega obligaţiile de stocare.

Comisia a pus în discuţie şi faptul că legislaţia română interzice utilizarea stocurilor petroliere drept garanţii reale, adică drept active oferite ca garanţie pentru a obţine un împrumut, ceea ce ar putea face mai dificilă îndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a deţine stocuri.

Întrucât România nu a abordat aceste aspecte, Comisia i-a adresat un aviz motivat la 18 noiembrie 2016. În consecinţă, Comisia a decis acum să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Directiva privind rezervele petroliere (Directiva 2009/119/CE a Consiliului) impune statelor membre obligaţia de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere şi oferă UE siguranţa aprovizionării cu resurse petroliere.

În acest context, statele membre trebuie să dispună de proceduri şi planuri corespunzătoare pentru situaţii de urgenţă, astfel încât să facă faţă eventualei apariţii a unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare.

În plus, statele membre pot impune companiilor obligaţii de a deţine rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere în anumite limite. Companiile cărora li se impun astfel de obligaţii trebuie, de pildă, să le poată delega pe teritoriul UE în anumite condiţii şi cu anumite limitări. Directiva privind stocurile petroliere trebuia transpusă până la 31 decembrie 2012.