Solidaritate europeană în caz de criză în alimentarea cu gaze. Ce prevede noul regulament, obligatoriu și pentru România

Parlamentul European a aprobat, recent, un regulament privind măsurile de garantare a siguranței furnizării de gaze, care instituie solidaritatea între statele membre, crearea unui mecanism de alertă timpurie în cazul apariției unor probleme în aprovizionare, dar și definirea „clienților protejați în virtutea principiului solidarității”, adică acei consumatori care nu vor fi întrerupți în caz de criză și pentru alimentarea cărora se vor lua toate măsurile necesare.

Regulamentul (UE) 2017/1938 l Parlamentului European și al Consiliului, aprobat pe 25 octombrie și care a intrat deja în vigoare de la 1 noiembrie, cere statelor membre să lucreze împreună în grupuri regionale pentru a stabili riscurile de întrerupere în furnizarea gazelor naturale și pentru a stabili acțiuni comune pentru a preveni sau diminua consecințele. În acord cu noul „principiu al solidarității”, statele vor trebui să fie gata să își ajute vecinii cu cantitățile necesare aprovizionării consumatorilor vulnerabili, în situații de criză extremă. Acest lucru va reduce dependența de surse externe. Securitatea aprovizionării cu energie către consumatorii europeni este una dintre prioritățile cheie ale strategiei Uniunii Energetice.

Lecție dură învățată de la ruși

Comunicarea Comisiei din 16 octombrie 2014 privind reziliența pe termen scurt a sistemului gazier european a analizat efectele unei perturbări parțiale sau totale a furnizării de gaze din Rusia (cum s-a întâmplat în 2009, în plină perioadă de ger – n.red.) și a concluzionat că abordările pur naționale nu sunt foarte eficace în cazul unei perturbări grave, având în vedere domeniul lor de aplicare, care este, prin definiție, limitat. Testul de rezistență a arătat modul în care o abordare bazată pe o cooperare mai strânsă între statele membre ar putea reduce semnificativ impactul unor scenarii privind producerea unor perturbări foarte grave în statele membre cele mai vulnerabile.

Astfel, regulamentul arată că la nivelul UE se vor institui maimulte grupuri de coordonare pentru gaz pentru a facilita coordonarea măsurilor privind siguranța furnizării de gaze. Acestea sunt compuse din reprezentanți ai statelor membre, în special reprezentanți ai autorităților competente ale acestora.

Din ce grupuri de risc va face parte România

Grupurile de risc ale statelor membre care servesc drept bază pentru cooperarea asociată riscurilor sunt împărțite în patru categorii, iar România va face parte din trei grupuri. Împărțirea s-a făcut astfel:

  1. Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din est: (a) Ucraina: Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Grecia, Croația, Italia, Ungaria, Luxemburg, Austria, Polonia, România, Slovenia, Slovacia; (b) Belarus: Belgia, Republica Cehă, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Slovacia; (c) Marea Baltică: Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Franța, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Slovacia, Suedia; (d) Nord-est: Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda; (e) Transbalcanic: Bulgaria, Grecia, România;
  2. Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din Marea Nordului;
  3. Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din Africa de Nord;
  4. Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din sud-est: (a) Coridorul sudic al gazelor – Marea Caspică: Bulgaria, Grecia, Croația, Italia, Ungaria, Malta, Austria, România, Slovenia, Slovacia; (b) Zona de est a Mării Mediterane: Grecia, Italia, Cipru, Malta.

Autoritățile competente trebuie să efectueze o evaluare națională cuprinzătoare a riscurilor și să evalueze riscurile naturale, tehnologice, comerciale, financiare, sociale, politice și riscurile legate de piață, precum și orice alt risc relevant. Toate riscurile ar trebui să fie abordate prin măsuri eficace, propor­ționate și nediscriminatorii, care urmează a fi definite în planurile de acțiuni preventive și în planurile de urgență.

Riscurile care trebuie analizate

Riscurile care trebuie analizate se împart, fără ca lista să fie exhaustivă, astfel: (a) surse politice — perturbări ale furnizării de gaze din țări terțe din diferite motive; — tulburări politice (fie în țara de origine, fie într-o țară de tranzit); — război/război civil (fie în țara de origine, fie într-o țară de tranzit); — terorism; (b) surse tehnologice — explozie/incendii; — incendii (în interiorul unei anumite instalații); — scurgeri; — lipsa unei întrețineri adecvate;— defecțiune a TIC (eroare de hardware sau de software, probleme legate de internet sau de sistemul SCADA etc.); — atac cibernetic; — impactul cauzat de lucrări de excavare (săpături, lucrări de batere a palplanșelor), lucrări de terasament etc. (c) surse comerciale/legate de piață/financiare — acorduri cu furnizori din țări terțe; — litigii comerciale; — controlul infrastructurii relevante pentru siguranța furnizării de gaze exercitat de entități din țări terțe, ceea ce poate presupune, între altele, riscul de investiții insuficiente, riscul subminării diversificării și cel al nerespectării dreptului Uniunii; — volatilitatea prețurilor; — investiții insuficiente; vârfuri de cerere bruște și neașteptate; (d) surse sociale — greve (în diferite sectoare conexe, cum ar fi în sectorul gazelor, porturi, transport etc.); — sabotaj; — vandalism; — furt; (e) surse legate de natură — cutremure; — alunecări de teren; — inundații (ploi abundente, revărsări ale râurilor); — furtuni (maritime); — avalanșe; — condiții meteorologice extreme; — incendii (în exteriorul instalației, cum ar fi în păduri sau pe pajiști aflate în apropiere etc.).

Solidaritate pe principii de piață

Statul membru care a declarat situația de urgență ar trebui, în primul rând, să pună în aplicare, cu precădere, toate măsurile de urgență prevăzute în planul său de urgență, în vederea asigurării furnizării de gaze către clienții săi protejați în virtutea principiului solidarității.

În cazul în care planul national de măsuri nu dă rezultate suficiente, statele membre direct conectate ar trebui să adopte măsuri de solidaritate pentru a asigura furnizarea de gaze către clienții protejați în virtutea principiului solidarității din statul membru care se confruntă cu situația de urgență, la solicitarea statului membru respectiv.

Atunci când se adoptă măsuri de solidaritate în ultimă instanță, este preferabil ca consumul de gaze în statul membru care acordă ajutor de solidaritate să fie, într-o primă etapă, redus pe bază voluntară, prin intermediul unor măsuri de piață, cum ar fi măsuri voluntare axate pe cerere sau licitații inverse, în care anumiți clienți, cum ar fi clienții industriali, ar urma să precizeze operatorului de transport și de sistem sau altei autorități responsabile prețul pentru care și-ar reduce sau sista consumul de gaze. În cazul în care măsurile de piață se dovedesc a fi insuficiente pentru a acoperi deficitul de furnizare a necesarului de gaze și având în vedere importanța măsurilor de solidaritate în ultimă instanță, statul membru care acordă ajutor de solidaritate ar trebui, într-o a doua etapă, să fie în măsură să utilizeze măsuri nebazate pe piață, inclusiv aplicarea unor restricții pentru anumite grupuri de clienți, astfel încât să își poată îndeplini obligațiile de solidaritate.

Compensare pentru statele care ajută

Măsurile de solidaritate de ultimă instanță ar trebui oferite pe bază de compensare. Statul membru care acordă ajutor de solidaritate ar trebui să primească prompt o compensație echitabilă din partea statului membru care beneficiază de acest ajutor, inclusiv pentru gazele livrate pe teritoriul său și pentru toate celelalte costuri relevante și rezonabile generate de această manifestare de solidaritate. Măsurile de solidaritate în ultimă instanță ar trebui să fie oferite cu condiția ca statul membru care solicită ajutor de solidaritate să se angajeze să plătească o astfel de compensație echitabilă și promptă.

Trei niveluri de alertă

Ar trebui să existe un sistem proporționat de gestionare a crizelor și de schimb de informații bazat pe trei niveluri de criză: alertă timpurie, alertă și urgență. În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru declară unul dintre nivelurile de criză, aceasta ar trebui să informeze imediat Comisia și autoritățile competente ale statelor membre cu care statul membru al respectivei autorități este direct conectat. În cazul declarării unei situații de urgență, ar mai trebui informate și statele membre din grupul de risc. Comisia ar trebui să declare o situație de urgență la nivel regional sau la cel al Uniunii la cererea a cel puțin două autorități competente care au declarat o situație de urgență.

Consumatorii casnici, protejați

De asemenea, regulamentul definește „clientul protejat în virtutea principiului solidarității”. Acesta înseamnă un client casnic care este racordat la o rețea de distribuție a gazelor și, în plus, poate include una sau ambele elemente următoare: (a) o instalație de termoficare, dacă are statutul de client protejat în statul membru relevant și numai în măsura în care furnizează energie termică gospodăriilor sau altor servicii sociale esențiale decât serviciile educaționale și de administrație publică; (b) un serviciu social esențial, dacă are statutul de client protejat în statul membru în cauză, altul decât serviciile educaționale și de administrație publică.

Diversificarea surselor de aprovizionare, vitală

„O piață internă a energiei cu adevărat interconectată, cu mai multe puncte de acces și fluxuri inversate poate fi creată numai dacă rețelele de gaze naturale sunt pe deplin interconectate, dacă sunt consolidate platformele de comercializare a gazului natural lichefiat (GNL) din regiunile sudice și estice ale Uniunii, dacă coridorul sudic al gazelor și coridorul de gaz nord-sud sunt finalizate și dacă se dezvoltă în continuare producția autohtonă. Prin urmare, este necesar să se accelereze dezvoltarea interconexiunilor și a proiectelor care vizează diversificarea surselor de furnizare, cum prevede deja Strategia pentru securitatea energetică”, se mai arată în regulament.

Noua lege are și un calendar precis de implementare.