SUA și Israel au anunțat cinci noi proiecte comune de cercetare în energia viitorului

Departamentul pentru Energie al SUA, Ministerul Energiei din Israel și Autoritatea Israeliană pentru Inovare vor finanța cu 4,8 milioane de dolari cinci proiecte energetice care vizează stocarea hidrogenului, biocombusibili avansați, transport sustenabil și eficiență energetică.

Valoarea totală a proiectelor este de 10,5 milioane de dolari și ele vor fi co-finanțate prin programul comun al celor două state, BIRD Energy, care promovează inovarea în energie, securitatea economică și cooperarea bilaterală.

„Fundația BIRD (Binational Industrial Research and Development) acționează ca un instrument pentru dezvoltarea parteneriatului dintre cercetătorii din SUA și Israel. (…) Acest gen de colaborare va fi benefică ambelor părți și va permite ambelor state să își atingă țintele economice și de securitate energetică”, a declarat ieri Rick Perry, secretarul american al Energiei, într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

Printre cele cinci proiecte câștigătoare se află unul care vrea să dezvolte un sistem sigur de transport și stocare a hidrogenului. De asemenea, o companie din Tel Aviv și una din Detroit vor crea o bicicletă eficientă energetic, cu costuri reduse de mentenenanță și ultraperformantă. Totodată, alte două companii din SUA și Israel vor lucra împreună pentru a dezvolta un proces nou de obținere a etanolului din lignoceluloză.

Dialogul pe teme de energie dintre SUA și Israel aduce laolaltă experți din ambele părți pentru a încuraja inovarea în tehnologii sustenabile energetic și a mări securitatea cibernetică în sectorul energetic. Programul încurajează cooperarea dintre companii israeliene și americane prin finanțarea cercetării și dezvoltării în comun a unor tehnologii cu aplicații în fotovoltaic, eolian, biocombustibili, stocarea de energie, pile de combustie, rețele inteligente și eficiență a apei și energiei.

Unele dintre proiectele sprijinite în ultimii șapte ani au ajuns la stadiul de comercializare. Printre ele se află un senzor wireless autonom pentru monitorizarea consumului de energie în clădiri, o nouă enzimă pentru producerea de biodiesel, ori un nou sistem care să faciliteze previziunile privind viteza vântului și prognozele de producție a energiei eoliene.