Transelectrica beneficiază de finanţare nerambursabilă de 50 milioane lei

Transelectrica va beneficia, în perioada următoare, de finanţare nerambursabilă în valoare de 50 milioane lei din partea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), pentru realizarea proiectului ‘Retehnologizarea staţiei 400/220/110/20 kV Lacu Sărat – partea tehnologică’, se arată într-un comunicat al MECMA, remis marţi AGERPRES.

Potrivit comunicatului MECMA, valoarea totală a proiectului depus în anul 2011 este de 180.033.331 lei, suma maximă eligibilă nerambursabilă acordată din fonduri publice reprezentând 35,26% din valoarea totală eligibilă a proiectului, care este de 141.803.746 lei.

‘Prin implementarea acestui proiect va fi posibilă creşterea gradului de eficienţă energetică şi de siguranţă în funcţionarea Sistemului de Transport al Energiei Electrice, în contextul schimbărilor climatice’, se mai spune în comunicat.

Contractul de finanţare nerambursabilă semnat de ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, este încadrat în Programul Operaţional Sectorial ‘Creşterea Competitivităţii Economice’, axa prioritară 4 ‘Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice’, având ca scop reducerea pierderilor în reţea şi realizarea în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciilor de transport şi distribuţie’ – partea de transport, confrom AGERPRES.