Transelectrica va construi, la Sibiu, Centrul de Excelență în energetică „Stelian Gal”

Specialiștii din sectorul energetic vor putea să se pregătească mai bine la Centrul de Excelență în energetică „Stelian Gal”, care va fi construit de Transelectrica la Sibiu, a declarat astăzi Corina Popescu, directorul general al companiei.

Practic, specialiștii din Transelectrica și nu numai vor avea peste doi ani amenajat la marginea municipiului Sibiu un poligon special, cu echipamente care există și în realitate, dar vor învăța cum să le repare sau să execute lucrări fără să mai fie nevoie să întrerupă alimentarea cu electricitate la consumatori.

„Este un centru de formare a specialiștilor care lucrează în Transelectrica, dar nu numai, în tot sectorul energetic. (…) Eu cred că profesionalismul este ceva ce trebuie să rămână specific sistemului energetic. Este un sistem în care nu prea e loc să greșești a doua oară și dacă se întâmplă să greșești o dată, implicațiile sunt foarte mari. (…) Ce are ca specificitate, va fi un poligon în care vor vedea cum se lucrează cu instalațiile sub tensiune. Este o premieră. Să poți să execuți lucrările cu instalația rămasă sub tensiune, înseamnă ca atunci când faci mentenanță să nu mai întrerupi consumatorul final și asta înseamnă plus valoarea pentru consumatorul final”, a precizat Corina Georgeta Popescu, directorul general al Transelectrica, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, Centrul de Excelență în Energetică de la Sibiu, primul de acest fel din România, va fi gata în 2019, iar investiția este de aproximativ cinci milioane de lei. Vineri a avut loc ceremonia de inaugurare a lucrărilor de construcție a acestui centru, în Stația de 400 kV Sibiu Sud. Aici se va ridica Centrul de Cercetare și Dezvoltare Tehnologii de Lucru sub Tensiune și Intervenție Rapidă în Sistemul Energetic Național și se vor construi laboratoare și săli de curs.

Transelectrica este compania de stat care administrează sistemul național de transport al electricității.

Stelian Gal este cel care, în perioada 1998 – 2011,  a condus din postul de director general compania națională Transelectrica, dar și filiala sibiană a societății de transport a energiei electrice, fiind un specialist care a contribuit foarte mult la dezvoltarea sistemului energetic. El a încetat din viață în luna ianuarie a acestui an.