Transgaz mai încearcă o dată să cumpere DESFA. Miza strategică a achiziției. VIDEO

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor companiei Transgaz au aprobat astăzi asocierea între Transgaz și compania Regasificadora del Noroeste S.A. din Spania, în vederea participării în etapa a doua a procesului de achiziție a participației de 66% în cadrul DESFA, operatorul de stat al sistemului de transport din Grecia.

Totodată, urmează să fie stabilită modalitatea de organizare și funcționare a asocierii.

Vara trecută, șase companii şi-au exprimat interesul de a achiziţiona o participaţie de 66% în operatorul reţelei de gazoducte din Grecia – DESFA, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 400 de milioane de euro. Atunci, Transgaz s-a asociat cu firma franceză GRTgaz, însă oferta acestora a fost descalificată, pe motiv că s-ar încălca legislaţia europeană în materie de energie.

De asemenea, cei care mai depuseseră oferte în vară au fost Macquarie Infrastructure and Real Assets; un consorţiu format din companiile Snam (Italia), Fluxys (Belgia), Gasunie (Olanda) şi Enagas (Spania); grupul spaniol Regasificadora del Noroeste; Integrated Utility Services şi Powerglobe LLC.

Grecia vrea să se promoveze ca un hub european pentru tranzitul gazelor naturale din Asia şi Estul Mediteranei spre Europa. DESFA operează rețeaua de transport al gazelor naturale din Grecia (foto), de la granița cu Bulgaria și cea cu Turcia. Cel mai important activ al companiei DESFA este terminalul de GNL de pe insula Revithoussa, unul dintre cele mai mari din Europa și pe unde s-ar putea livra în viitorul apropiat gaze lichefiate din SUA, Grecia devenind astfel al treilea stat european care va primi gaze din State, după Polonia și Lituania. Potrivit datelor de pe site-ul DESFA, capacitatea totală de stocare a terminalului este de 130.000 metri cubi.

Extinderea terminalului până la o capacitate de 225.000 mc este însă unul dintre proiectele aflate pe lista celor de interes comun pentru Comisia Europeană. O scurtă prezentare a terminalului de GNL de la Revithoussa puteți vedea AICI.

De asemenea, compania mai avea în derulare un studiu de fezabilitate pentru construirea unui terminal în insula Creta.

De asemenea, Grecia va funcționa ca un punct nodal de tranzit pentru gazele caspice, din 2019-2020, când conductele TAP și TANAP, care vor transporta gazele din zăcământul de la Shah Deniz 2 din Azerbaidjan spre Europa, se preconizează că vor fi puse în funcțiune. Prin legătura cu Bulgaria (Interconectorul Grecia-Bulgaria), aceste gaze ar urma să ajungă și în România.

Interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB) este un gazoduct care va transporta către Bulgaria gaze naturale produse în câmpul Shah Deniz 2 din Azerbaidjan, prin legătura cu TAP, care va trece prin Turcia și Grecia. Capacitatea inițială a IGB va fi de 3 metri cubi, iar costul estimat al proiectului este de 240 milioane euro.

IGB are potențialul de a deschide toată „insula energetică” balcanică, folosind Grecia ca punct de plecare pentru a scăpa regiunea de monopolul actual al furnizorilor, a declarat recent Geoffrey Pyatt, ambasadorul SUA în Grecia. Într-un discurs ținut la o conferință despre economia greacă, ambasadorul a mai precizat că pe lângă IGB, proiecte ca Trans Adriatic Pipeline (TAP), unitatea plutitoare de regazaificare din Alexandroupolis și extinderea terminalului de LNG de la Revithousa sunt exemple ale potențialului Greciei în domeniul energiei.

Prin acest interconector sunt așteptate și în România gaze azere, legătura dintre România și Bulgaria fiind deja pusă în funcțiune la finele anului trecut.

Sursă grafic: DESFA