Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

mainUnitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată, joi, la Sistemul Energetic Naţional /SNE/, după aproape 12 ore de remediere a unor defecţiuni, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica /SNN/ SA, remis, joi, AGERPRES.

‘Societatea Naţională Nuclearelectrica SA anunţă reconectarea la Sistemul Energetic Naţional a Unităţii 2 CNE Cernavodă, astăzi, 27 iunie 2013, ora 11:25. Aşa cum s-a precizat anterior, deconectarea a avut loc pentru remedierea unor defecţiuni apărute la întrerupătorul de la bornele generatorului electric’, menţionează sursa citată.

Nuclearelectrica precizează, totodată, că activităţile de reconectare s-au desfăşurat respectând procedurile centralei, precum şi normele de protecţie şi securitate, fără niciun impact advers asupra populaţiei, personalului, instalaţiilor şi mediului.

SNN SA este sub autoritatea Ministerului Economiei, statul deţinând 90,28% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea – 9,72%.

Recent, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern privind strategia de privatizare a companiei Nuclearelectrica.