Victor Grigorescu: Viitorul nuclear al României

de Victor Grigorescu

România trebuie să menţină capacităţile de producere a energiei nucleare şi să le extindă în următorul deceniu. Tehnologia nucleară este printre puţinele care permit producţia unor cantităţi mari de energie cu zero emisii de carbon. Astfel, avem o şansă reală de a transforma economia românească într-una mai puţin poluantă.

Există încă în ţara noastră un sector industrial şi de cercetare dezvoltat în jurul producţiei de energie nucleară, care este românesc, care asigură locuri de muncă în zona de înaltă tehnologie. Menţinând producţia de energie nucleară, consolidăm independenţa noastră energetică şi oferim o bază solidă pentru un nou proces de industrializare a ţării.
Exploatăm cele două reactoare în funcţiune cu factor de capacitate care depăşeşte 90% (unul dintre cele mai bune rezultate la nivel mondial între reactoarele Candu), în condiţii de deplină siguranţă, de circa 20 de ani. Ar fi păcat să ne îndreptăm către tehnologii cu randamente încă nedovedite sau inferioare, cu costuri uriaşe pentru consumatorul român şi pentru producătorii industriali.
Am cădea în păcatul ca pe banii noştri să susţinem experimente industriale îndoielnice, mânate de entuziasm, nu de date ştiinţifice aprofundate, de interese financiare speculative, nu de modele de afaceri serioase.
România are încă o producţie de uraniu autohtonă. Compania Naţională a Uraniului a trecut în ultimii ani prin dificultăţi excepţionale, dar s-au găsit soluţii, începând cu acordarea ajutorului de salvare în 2016. Industria nucleară românească are neapărat nevoie de o sursă autohtonă de materie primă. Preluarea de către Nuclearelectrica a producţiei şi prelucrării uraniului este o soluţie rezonabilă. În industria nucleară investim în egală măsură în securitate şi siguranţă, în oameni înalt calificaţi. Aceste elemente trebuie să ghideze măsurile pe care statul le ia în calitate de acţionar.
Piaţa internaţională a uraniului este atent reglementată, cu puţini jucători, iar România face parte dintr-un club extrem de restrâns de producători europeni în domeniu. Nu facem suficiente eforturi (nici noi, nici Bruxelles-ul) pentru a proteja această industrie de eventuale acte de concurenţă neloială a producătorilor non-europeni. O investigaţie a Consiliului Concurenţei, pe care am solicitat-o în ianuarie 2017, constata că nu ar exista motive de îngrijorare. Este nevoie însă o analiză mult mai profundă, pentru a ne asigura ca nu exista practici de dumping (vanzare sub pret de cost) sau subveţii ilegale de care beneficiază concurenţii noştri. De acest tip de investigaţii se ocupă Direcţia Generală Comerţ, a Comisiei Europene, în colaborare cu experţii în apărare comercială din statele membre.
UE trebuie să protejeze sectoarele de tehnologie înaltă mai ales în contextul în care acestea exploatează resurse care nu se găsesc din abundenţă pe continentul nostru.
Strategic vorbind, România produce o parte importantă energia sa cu ajutorul unei tehnologii nord-americane, bazându-se, în mare parte, pe resurse interne. Suntem singurii din regiune care avem acest avantaj tehnologic; vecinii noştri folosesc tehnologie rusească. În loc să construim numai capacităţi de producţie dependente de resurse pe care nu le avem sau pe care le avem când vrea Cel de Sus, pentru care nu există niciun fel de sector secundar în România, ajungând să importăm chiar şi fierul pentru clanţa uşii, trebuie să reluăm cooperarea în domeniul cercetării şi dezvoltării în sectorul nuclear cu partenerii noştri strategici, în special cu Statele Unite. Parteneriatul Strategic bilateral trebuie să fie o platformă pentru dezvoltarea tehnologica a industriei româneşti atât pentru centrala de la Cernavodă, cât şi pentru institutele de cercetare asociate.