Hidroelectrica anunta doi noi directori in cadrul Directiei Dezvoltare-Retehnologizare

timthumbProducătorul de energie Hidroelectrica are, începând cu data de 5 mai, doi noi directori în cadrul Direcției Dezvoltare – Retehnologizare, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, Aurel Cocioran a fost numit directorul acestei direcții și a fost promovat de pe poziția de manager al Departamentului de Retehnologizare, fiind cel mai tânăr director din istoria Hidroelectrica numit pe o funcție strategică în companie, se arată în comunicat.

Este unul dintre puținii manageri ai Hidroelectrica care sunt menținuți sau promovați în urmă procesului de selecție desfășurat cu firma Pedersen&Partners în anul 2013.

Poziția lăsată liberă de Aurel Cocioran, respectiv cea de manager al Departamentului Retehnologizare, a fost ocupată tot începând din 5 mai de Daniela Iordănescu, care până la dată de 30 aprilie 2014 a ocupat poziția de Executiv Business Director la Litostroj Power, Slovenia (fosta SKODA), unul dintre cei mai mari constructori de agregate hidroenergetice din lume.

sursa:agerpres