In trei ani Rusia va avea prima centrala nucleara plutitoare din lume

RIA-150481-Preview.jpg.1000x297x1Rusia va avea, în trei ani, prima centrală nucleară plutitoare din lume, capabilă să furnizeze energie şi căldură în zonele greu accesibile, dar şi apă potabilă în regiunile aride.

Această navă unică va fi operaţională până în 2016, le-a spus Aleksandr Voznesensky, directorul Uzinei Baltice, cel mai mare şantier naval rus, ziariştilor prezenţi la cea de-a VI-a Expoziţie Navală Internaţională de la Sankt Petersburg, informează Russia Today.

Generatoarele plutitoare, destinate alimentării cu energie a marilor întreprinderi industriale, porturilor şi platformelor de extracţie maritime, au fost proiectate după modelul reactoarelor nucleare ce echipează spărgătoarele de gheaţă. Tehnologia şi-a dovedit eficienţa în condiţiile Arctice extreme, pe parcursul ultimilor 50 de ani.

Centrala nucleară plutitoare este o navă cu un deplasament de 21.500 de tone, deservită de 69 de oameni. Neavând propulsie proprie, ea trebuie remorcată până la destinaţie.

Fiecare navă va avea două reactoare de propulsie navală de tip KLT-40, modificate, acestea putând furniza până la 70 de megawaţi de energie electrică, sau 300 de megawaţi de căldură, suficient pentru un oraş cu o populaţie de 200.000 de locuitori.

Centralele nucleare plutitoare urmează să fie folosite în nordul extrem sau în Extremul Orient rus, unde dezvoltarea economică este afectată de lipsa energiei.

Varianta pentru export poate fi modificată şi transformată în staţie de desalinizare, capabilă să producă zilnic 240.000 de metri cubi de apă potabilă.

Până acum 15 state, între care China, Indonezia, Malayesia, Algeria, Namibia, Capul Verde şi Argentina s-au arătat interesate de achiziţia unor astfel de centrale.

Producătorul subliniază că procesul de îmbogăţire ce are loc pe aceste vase este în conformitate cu reglementările privind neproliferarea ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

 

 

sursa: mediafax